Potrivit surselor citate de Agerpres care au dorit să-şi păstreze anonimatul, România lansează eurobonduri cu maturitatea la 20 de ani la un preţ de 250 puncte de bază peste mid swaps (nivel de referinţă – n.r.) şi bonduri cu maturitatea la 10 de ani la un preţ de 200 puncte de bază peste mid swaps. Oferta, prima de acest fel derulată de România în 2015, este intermediată de Citigroup Inc, HSBC Bank PLC, Raiffeisen Bank International AG şi UniCredit SpA.
La finele lunii septembrie, Diana Popescu, director general adjunct al Trezoreriei Statului declara că România intenţionează să vândă, până la sfârşitul anului, eurobonduri de 1 – 1,5 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari). Ministerul Finanţelor intenţioneze să împrumute, în 2015, două miliarde de euro de pe pieţele internaţionale dar încă nu a demarat strângerea de fonduri de pe pieţele străine, în principal din cauza volatilităţii cauzate de problemele din Grecia şi a temerilor privind creşterea economiei Chinei.
România beneficiază de un rating ‘Baa3 din partea Moodys şi de un calificativ ‘BBB minus de la Standard & Poors şi Fitch.

 
 

Urmărește-ne pe Google News