Pentru prima dată, Maryland va avea un guvernator de culoare, Alabama va avea o femeie senator, iar în Congres a ajuns un membru al generației Z, relatează New York Times, care trece în revistă noutățile aduse de scrutinul de la jumătatea mandatului.
Din multe puncte de vedere, alegerile din 8 noiembrie s-au remarcat printr-o mai mare diversitate față de cele din urmă cu patru ani, notează sursa citată, care precizează că de această dată au fost mai multe femei nominalizate pentru funcții de guvernator, mai multe persoane de culoare nominalizate pentru Senat și mai mulți membri ai comunității L.G.B.T.Q. nominalizați pentru Camera Reprezentanților.
Pe lista premierelor înregistrate la nivel național, în urma scurtinului, New York Times menționează:
- Massachusetts va avea în funcția de guvernator o femeie care a afirmat deschis că este lesbiană – democrata Maura Healey. Până acum a mai fost ales un bărbat gay ca guvernator (Jared Polis din Colorado, care a fost reales marți) și o femeie bisexuală (Kate Brown din Oregon), ambii democrați.
- Înainte de 8 noiembrie, niciun stat nu a ales vreodată femei ca guvernator și viceguvernator în același timp. Acum, două state au făcut acest lucru: Arkansas, care a ales două membre ale Partidului Republican, Sarah Huckabee Sanders ca guvernator și Leslie Rutledge ca viceguvernator, și Massachusetts, care a ales două democrate, Maura Healey și Kim Driscoll. Sarah Huckabee Sanders este și prima femeie aleasă guvernator al statului Arkansas.
- Maxwell Alejandro Frost, un democrat de 25 de ani, care a câștigat în districtul 10 al Congresului din Florida, va fi primul membru al Congresului din Generația Z, care include persoanele născute de la sfârșitul anilor 90 până în anii 2010.
- Robert Garcia, un democrat care a câștigat un loc în Cameră în districtul 42 din California, este primul imigrant deschis gay ales în Congres. Familia sa a emigrat în Statele Unite din Peru când el era copil.
Premiere la nivel de stat
- Becca Balint, o democrată care a câștigat un loc Camera Reprezentanților, este prima femeie și prima persoană L.G.B.T.Q. aleasă în Congres din Vermont – singurul stat care nu trimisese niciodată o femeie la Capitoliu.
- Republicana Katie Britt este prima femeie aleasă în Senat din Alabama.
- Democratul Wes Moore este primul guvernator de culoare din Maryland. Aruna Miller, de origine indiană, este prima femeie de culoare aleasă ca viceguvernator în Maryland și prima femeie de origine asiatică-americană aleasă într-un birou executiv la nivel de stat în Maryland.
- Democrata Kathy Hochul este prima femeie aleasă guvernator al New York-ului. Ea a ocupat funcția încă de anul trecut, când a renunțat la funcția de viceguvernator după demisia guvernatorului Andrew M. Cuomo.
- Andrea Campbell, o democrată care a câștigat cursa pentru funcția de procuror general din Massachusetts, este prima femeie de culoare aleasă în biroul executiv la nivel de stat din Massachusetts.
- Democrata Leigh Finke este prima persoană transgender aleasă în Legislatura din Minnesota, iar Zooey Zephyr, de asemenea democrată, va fi primul legiuitor de stat transgender din Montana.
- Delia Ramirez, democrata care a obținut victoria în al treilea district din Illinois, este prima femeie hispanica aleasă în Congres din acest stat.
Lista premierelor nu este completă, în condițiile în care rezultatele finale ale alegerilor nu sunt cunoscute încă.