Cum PSD a boicotat plenul, fiecare parlamentar care îi trecerea pragul era, aproape sigur, un vot pentru Cabinetul Orban.

1. Premier cu zero voturi împotrivă

Faptul că Orban a ajuns premier în unanimitate, cu zero voturi „împotrivă”, este doar una dintre premierele acestui episod atipic din istoria noastră politică.

PNL a pregătit o copie a programului de guvernare pentru toţi parlamentarii

De câteva zile, în PNL a fost agitaţie. Pe lângă voturile sigure, negociate de Ludovic Orban în discuţiile cu grupurile parlamentare, liderul liberalilor avea nevoie şi de voturi de la „trădătorii” din PSD şi ProRomânia. S-au făcut liste peste liste, iar în mai toate scenariile PNL reuşea să pună Guvernul, dar cu emoţii.

Emoţiile acestea s-au risipit în jurul orei 14.30, când în sala de plen se găseau deja suficienţi parlamentari pentru a instala Guvernul. Spre finalul numărătorii, când orice dubiu fusese risipit, s-au auzit câteva aplauze anemice.

Negocieri în Parlamentul până în ultimul moment

În jur erau doar susţinătorii Guvernului. Ludovic Orban devenea premier cu o atipică unanimitate.

Ludovic Orban, după aflarea rezultatului

2. Ședința condusă de un membru PNL

De-a lungul întregii zile, pe holurile din Parlament au fost câţi membri PSD pot fi număraţi pe o mână. Liderul lor, Alfred Simonis, şi-a făcut apariţia cu o oră înainte de începerea plenului pentru a face declaraţii presei, iar fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, se mai întâlnea cu câte un liberal cu care vorbea într-un colţ al holului.

Florin Iordache, absent la vot, prezent pe hol

Ceva mai târziu a apărut şi Cătălin Rădulescu, care a încercat să explice că, potrivit Regulamentului, „orice parlamentar poate sau nu să vină”. Până la urmă, a trebuit să accepte în faţa jurnaliştilor că absenţii vor avea, probabil, salariile diminuate din cauză că au sărit peste acest plen.

Alţi 3 social-democraţi au venit strict pentru a vota Guvernul PNL.

Ludovic Orban şi Dan Barna, în timpul votului

Chiar şi şedinţa de plen a fost condusă de un membru PNL. Cum preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, au lipsit, liberala Alina Gorghiu a prezidat plenul reunit, practic o premieră la votarea de învestire a unui guvern.

Poză de grup în grupul USR

3. Trei miniști avizați negativ în comisii

Liderii PNL au încercat pe tot posibilul să nu afişeze prea mult festivism la finalul acestei zile. După aflarea rezultatului votului, pe holurile Parlamentului cei câţiva senatori şi deputaţi rămaţi schimbau impresii.

Ludovic Orban, alături de câţiva dintre miniştrii săi

Toţi notau lipsa unei susţineri clare de către o majoritate parlamentară. Primul efect se văzuse deja: Guvernul Orban a ajuns, în premieră, în faţa Parlamentului cu trei miniştri avizaţi negativ în comisii. Ei nu reuşiseră să găsească sprijin nici măcar pentru un aviz consultativ.

4. Primul Guvern monocolor PNL

Liberalii vedeau însă ca pe o notă optimistă faptul că un Guvern PNL se instala chiar înainte de alegerile prezidenţiale.

Ludovic Orban şi Raluca Turcan, după aflarea votului

Mai ales că era primul Guvern monocolor al PNL. „Este incredibil ce a reuşit omul ăsta în doar câteva luni”, a spus un membru al staff-ului PNL despre Ludovic Orban, la scurt timp după vot.

Un lider al partidului a scos telefonul şi a început să râdă privindu-şi mesajele de pe WhatsApp: „Uite ce liberali au devenit toţi!”, a spus el, jubilând. Erau felicitări de la diverse persoane din aparatul de lucru al Guvernului.

Au fost printre puţinele momente de bucurie afişate de liberali în seara de luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News