Guvernul susține că înainte de numirea lui Cosmin Baciu în funcția de secretar de stat, în Monitorul Oficial trebuia să fie publicată Hotărârea de reorganizare a Ministerului Sănătăţii care justifică înfiinţarea postului.

„Trebuie să fie publicată în Monitorul oficial HG-ul de reorganizare pentru Ministerul Sănătăţii, care atestă că este nevoie de încă un post de secretar de stat”, susțin reprezentanţii Guvernului.

Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii are în prezent patru secretari de stat, iar organigrama publicată pe site-ul ministerului, în baza unei Hotărâri de Guvern din 2010, include deja 5 posturi de secretar de stat, relatează news.ro.

Cosmin Baciu a fost validat pentru această poziție de liberali încă din luna februarie, el fiind susținut de organizația PNL Bacău.

Este al doilea caz de secretar de stat eliberat în 24 de ore de la numire din ultima lună. Marian Murguleţ a fost numit secretar de stat la Ministerul Digitalizării marţi, 22 iunie, iar miercuri, 23 iunie, premierul Florin Cîţu l-a eliberat din funcţie, după ce ar fi făcut această numire fără a avea acordul PNL.

 
 

Urmărește-ne pe Google News