Liderul britanic a vorbit despre trei priorități care, din punctul lui de vedere, ar trebui să fie luate în calcul când vine vorba despre evoluția conflicului din Ucraina, potrivit discursului său, publicat pe site-ul guvernului.

În primul rând, ar trebui ca liderii occidentali să se asigure că oferă „mai mult ajutor militar și că ajutorul militar evoluează pentru a face față situației cu care ne confruntăm acum”.

„Asta înseamnă mai multe sisteme de apărare aeriană, înseamnă artilerie, înseamnă vehicule blindate”, a spus Sunak.

În al doilea rând, subliniază premierul britanic, „trebuie să spunem clar că orice apel unilateral pentru încetarea focului din partea Rusiei este complet lipsit de sens în contextul actual. Cred că ar fi un apel fals”.

Din punctul de vedere al lui Rishi Sunak, un astfel de apel „ar fi folosit de Rusia pentru a se regrupa, pentru a-și întări trupele și până când acestea nu se vor retrage de pe teritoriul cucerit, nu poate și nu ar trebui să existe o negociere reală”.

Iar în al treilea rând, premierul britanic propune o concentrare pe „degradarea capacității Rusiei de a se regrupa și de a se reaproviziona, iar asta înseamnă să urmărim lanțurile sale de aprovizionare și să eliminăm sprijinul internațional”. În acest context, Rishi Sunak s-a referit la armele de producție iraniană pe care Rusia le folosește în război.

Capitala ucraineană a fost lovită luni dimineață cu drone iraniene. Administrația Kievului a anunțat apoi că peste 20 de drone au fost detectate deasupra orașului, 18 dintre ele fiind doborâte.

Condusă de Regatul Unit, JEF este o coaliție din care fac parte Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia și Suedia.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News