,,Provocările Rusiei vor continua în anii următori”, va spune Theresa May în timpul cinei cu liderii europeni, potrivit unui discurs văzut de ziarul britanic. ,,Marea Britanie, o democrație europeană, va sta umăr la umăr cu UE și NATO pentru a face față împreună acestor amenințări. Uniți vom avea succes”.

Marea Britanie a decis să expulzeze 23 de spioni ruși după ce agentul dublu Sergei Skripal și fiica sa au fost otrăviți cu o substanță neurotoxică. Autoritățile de la Londra au concluzionat că Moscova se află în spatele atacului.

În perioada imediat următoare, Londra le va cere aliaților să ia măsuri similare pentru a slăbi capacitatea Rusiei de a acționa pe teritoriul altor state. Un oficial britamic citat de The Guardian susține că Rusia ,,s-a dovedit a fi un inamic strategic, nu un partener strategic”, indicând un tipar comportamental care include atacuri cibernetice în state precum Germania, SUA, Danemerca, dar și agresiuni în Ucraina și Siria.

Guvernul britanic nu se așteaptă să primească din partea statelor membre UE o listă cu măsuri după solicitarea premierului Theresa May. ,,Este un proces gradual. Va dura ceva timp, este o provocare pe termen lung”, a spus un oficial.

Întâlnirea de la Bruxelles este ultima etapă dintr-un efort diplomatic al lui May și al miniștrilor săi de a convinge cât mai multe state să sprijine concluzia britanicilor că Rusia este vinovată pentru atacul chimic din Salsbury. Pe de altă parte, Londra nu crede că va urma un răspuns unitar din partea UE, din moment ce Grecia, în mod special, este reticentă în a învinovăți statul rus pentru otrăvirea lui Sergei Skripal.

Citește și: ANALIZĂ | Otrăvirea lui Sergei Skripal în Marea Britanie: ,,Sunt mai mulți spioni ruși în Londra decât în timpul Războiului Rece”

 
 

Urmărește-ne pe Google News