Justin Trudeau s-a reîntâlnit cu mai mulți refugiați pe care i-a primit în Canada, iar aceștia au povestit ce au simțit când au sosit în Toronto.

“Când l-am cunoscut pe premier, el a spus doar “bine ați venit acasă”, a povestit Vanig Garabedian, care a fugit din Siria măcinată de război.

“Deci imaginați-vă, pleci dintr-o zonă de război, îți lași casa și ești întâmpinat cu aceste cuvinte. Mi-am amintit imediat de Siria înainte de război, de viața noastră fericită și momentele oribile pe care le-am trăit în timpul războiului. Așa că m-am simțit mândru să fiu aici, iar acum, după un an, sunt mândru să fiu canadian, la fel cum voi fi mereu mândru să fiu sirian”, a continuat refugiatul.

Mărturiile sale l-au emoționat până la lacrimi pe premierul Canadei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News