În conferința de presă care a avut loc, joi, la Constanța premierul a vorbit despre anumite privilegii de care este posibil să se bucure turiștii vaccinați în destinațiile de vacanță din țară.
El a fost întrebat cum vor ști restaurantele care dintre clienți sunt vaccinați pentru a putea deschide la capacitatea de 100%.
„Deocamdată este o propunere pe care o discutăm în Comitetul interministerial, vom avea soluţii de la INSP. S-ar putea să existe şi acele aplicaţii. Deocamdată astăzi ştim foarte bine, o luăm mai simplu, că se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţia pe care o avem cu un simplu CNP. Deci, se poate verifica foarte uşor”, a declarat Florin Cîțu în conferința de presă.
Premierul a mai spus că până la 1 iunie autoritățile vor veni cu soluții.
„Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu. Avem timp până la 1 iunie să găsim soluţii. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”, a mai punctat Cîțu.
De asemenea, întrebat dacă în aceste condiții, s-ar putea considera o discriminare față de turiștii nevaccinați, acesta a spus:
„Propunerile pe care noi le facem le-am văzut și în alte țări care au rată avansată de vaccinare. În Israel erau și penalități, noi nu facem asta. Trebuie să înțelegem propunerile în contextul campaniei de vaccinare”.
Danemarca a introdus, luna trecută, un sistem similar pentru a redeschide țara și pentru ca oamenii să-și reia activitățile. Este vorba de „corona-pass” sau pașaportul COVID, un certificat care este disponibil prin intermediul unei aplicații securizate – sau în format fizic – în care se specifică dacă oamenii au fost vaccinați, au un test negativ în ultimele 72 de ore sau au făcut boala în ultimele 2-12 săptămâni.
Acest corona-pass le oferă oamenilor accesul în baruri, restaurante și chiar pe stadioane.