„Ca să ducem acum campania de vaccinare în rural avem nevoie de susținerea autorităților locale, dar și de liderii de opinie, vorbim de preoți, medici, polițistul chiar din zonă. Toată lumea să se implice pentru a duce campania de vaccinare cât mai aproape de oameni. Vaccinarea este singura soluție, așa ne putem întoarce la normalitate, să putem să avem viața dinainte de pandemie”, a declarat premierul Florin Cîțu, vineri, într-o conferință de presă care a avut loc, vineri, la Baia Mare.
Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, anunța încă de la finalul lunii mai că în următoarea perioadă va fi lansată o campanie numită „orașul vaccinează satul”, prin care medicii de la oraș vor merge în zonele rurale pentru a ajuta la vaccinare.