”Nu îmi este teamă. Întotdeauna când te duci pe o funcţie ştii că va veni şi ziua în care pleci, dar în momentul în care pleci, trebuie să ai certitudinea că ai făcut ceea ce trebuie. Este normal ca partidul să monitorizeze ceea ce face Guvernul pentru că suntem un guvern politic. Avem susţinerea partidului, a preşedintelui, şi este normal să fim monitorizaţi”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la Bacău.
Premierul a estimat că programul de guvernare a fost implementat în proporţie de 73% şi că există termene bine stabilite pentru obiectivele fiecărui ministru. ”În funcţie de îndeplinirea lor, vedem dacă un ministru pe portofoliul respectiv şi-a îndeplinit programul sau nu şi, bineînţeles, primul-ministru care conduce Executivul”, a mai spus Dăncilă.
Declaraţia lui Dăncilă survine a doua zi după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avertizat membrii Guvernului „să nu uite pentru ce au fost puşi acolo”. „Eu mă aştept ca fiecare să nu uite de ce au fost puşi unde au fost puşi. Eu am relaţii personale cu femeia pe care o iubesc. Nu discut despre relaţii personale. O să analizăm după alegeri, pentru că nu stă nimeni să vadă asta. E un sfat pentru oricine: să nu uite pentru ce a fost pus acolo. A fost pusă acolo pentru a implementa un program de guvernare. Dacă fiecare membru al guvernului ţine minte asta, şi nu consideră că i-a crescut şi capul, atunci o să fie un ministru bun şi eficient”, a declarat Dragnea, întrebat fiind în ce relaţii se află cu şeful Guvernului.
Citeşte întreaga ştire: Dragnea, întrebat în ce relații e cu Dăncilă: „Am relaţii personale cu femeia pe care o iubesc. Să nu uite pentru ce a fost pusă acolo”
Dăncilă se menţine pe poziţii
Totodată, Viorica Dănciă a spus că vrea în continuare ca numirile noilor miniştri să se facă prin remaniere şi nu prin restructurarea Guvernului. Dăncilă speră să îşi convingă colegii din conducerea PSD în viitoare şedinţă a Comitetului Executiv Naţional.
„Este normal să avem un Comitet Executiv în care să vorbim şi despre realizările programului de guvernare, despre modul în care s-a raportat Executivul la această foaie de parcurs şi obiectivele din programul de guvernare, să vorbim despre ceea ce vom face cu cele trei portofolii: remaniere sau restructurare. Eu sper să îi conving pe colegii din Comitetul Executiv ca să nu mergem pe restructurare, deci îmi menţin punctul de vedere”, a declarat Viorica Dăncilă.