Dăncilă a afirmat la Palatul Victoria că, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, câștigul salarial mediu net a crescut în aprilie 2018 cu 14,7% față de aprilie anul trecut, iar puterea de cumpărare a crescut cu 9%.
”Creșterea din aprilie vine după ce și în martie câștigul salarial mediu net a crescut cu 15,5%, față de luna martie a anului trecut. Important este și faptul că salariile nete au crescut în toate sectoarele economice. Sunt cifre care ne arată că mesajele alamiste nu au nicio bază. Important este să ne bazăm pe cifre și nu pe ce vrea să creadă o persoană sau alta”, a spus șefa Executivului.
În luna aprilie, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi lună a anului precedent a fost de 109%. Adică există un plus de 9%, din cauza inflației de 5,2% din luna aprilie.
Față de luna precedentă, indicele salariului real a fost de 99,8%, ceea ce înseamnă o scădere de 0,2%.
Cele mai mari salarii s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 6.437 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.563 lei.
Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 23,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 20% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv de 18,8% în activităţi de servicii anexe extracţiei.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!