„Aş vrea să vorbim de situaţia ATI. Avem deja 600 de persoane, ultima informare pe care o aveam ca număr de paturi disponibile – 860 de paturi. Aş vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secţiile ATI. Dacă este nevoie şi de intervenţia mea, îmi spuneţi, dar ştiu foarte bine că putem să ajungem 1.600 de paturi. Aş vrea să îmi spuneţi cum şi când se va ajunge acolo ca să nu fim luaţi pe nepregătite”, a declarat Florin Cîţu.
Și coordonatorul DSU, Raed Arafat, s-a arătat vineri, într-o emisiune la Digi24, îngrijorat de situația de la terapie intensivă și afirma că numărul de paturi ar putea fi suplimentat în perioada următoare la peste 1.000.
„Este îngrijorător că intră multe cazuri zilnic pe ATI, avem și tineri, azi noapte (n.r. – joi) am fost sunat de comandantul pompierilor de la Bistrița să îmi spună de decesul unui subofițer de 44 de ani, din păcate nevaccinat. A stat câteva zile la terapie intensivă intubat și după a decedat”, spunea secretarul de stat din MAI.
Arafat estima că „este posibil” ca România să treacă de pragul de 10.000 de infectări pe zi și în valul patru al pandemiei de coronavirus.
Potrivit bilanțului oficial prezentat duminică, 12 septembrie, la ATI, numărul pacienților a ajuns la 600, în creștere cu 19 față de ziua precedentă. Nouă dintre pacienții de la Terapie Intensivă sunt minori.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro