Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, şi Arhiepiscopul Ieronim, liderul Bisericii Ortodoxe din Grecia, au avut o scurtă întrevedere marţi, iar şeful Executivului a subliniat „necesitatea respectării stricte a măsurilor sanitare de către toţi” şi a îndemnat „Biserica să fie un exemplu”, arată un comunicat al Guvernului.

Apelul guvernanţilor vine la o zi după anunţul Sfântului Sinod, prin care preciza că Biserica „nu va consimţi la măsurile impuse de guvern”, iar bisericile vor fi deschise în întreaga ţară pentru a celebra miercuri, 6 ianuarie, Boboteaza.

Guvernul elen a revenit sâmbătă la măsuri mai dure anti-COVID şi a interzis slujbele religioase şi a închis magazinele neesenţiale, după ce, în decembrie, guvernul a relaxat pentru sărbătorile de sfârşit de an măsurile stricte de izolare impuse la 7 noiembrie. Au fost permise slujbele cu un număr limitat de credincioşi în lăcaşuri de cult unde purtarea măştii este obligatorie.

În Grecia, al doilea val al epidemiei a fost mult mai virulent decât cel din primăvară: de la apariţia virusului în februarie au fost înregistrate peste 5.000 de decese, dintre care peste 4.000 în ultimele două luni.

Biserica Ortodoxă din Grecia, extrem de influentă în ţară, a fost criticată în mai multe rânduri pentru nerespectarea măsurilor sanitare în vederea combaterii COVID-19. Până acum, guvernul s-a limitat doar la a face apel la „responsabilitatea individuală” a credincioşilor pentru a se proteja de virus.

Mai mulţi membri ai clerului au fost văzuţi fără mască, nerespectând distanţarea socială necesară sau chiar în timp ce împărtăşeau credincioşi.

Cel puţin cinci prelaţi s-au contaminat cu COVID-19, dintre care cel puţin doi au murit. Arhiepiscopul Ieronim, în vârstă de 82 de ani, a fost spitalizat mai multe zile în decembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News