Grindeanu le-a solicitat membrilor Cabinetului să nu facă declaraţii pe temele care ţin de alte portofolii şi a dat ca exemplu impozitul pe gospodărie, subiect despre care, potrivit acestuia, „foarte puţini miniştri nu şi-au dat cu părerea”.

„Pe mult discutatul impozit pe gospodărie, am văzut că există o întreagă efervescenţă pe acest subiect. Toată lumea merge la televizor şi îşi dă cu părerea fără a avea, până în acest moment, un proiect clar, concis. Sunt discuţii la Ministerul Finanţelor, sunt foarte multe discuţii. Astea sunt lucruri premergătoare. Până când nu vom ajunge la ceea ce am spus că vom face şi până când nu avem un draf final, v-aş ruga să vă abţineţi”, a spus Grindeanu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a precizat că singurul care poate să vorbească în numele Executivului pe acest subiect este ministrul Finanţelor. „Am văzut foarte puţini dintre dumneavoastră care să nu îşi dea cu părerea despre acest subiect şi despre altele. Fiecare să îşi gestioneze domeniul pe care îl are”, le-a transmis premierul colegilor din Guvern.

Sorin Grindeanu s-a referit și la achizițiile din Apărare. „Nu-mi doresc, şi am şi cerut să se facă o inventariere, ca altcineva decât cei care sunt titulari pe posturi să discute despre lucruri care ţin de alte ministere. Nu vreau să aflu despre anumite investiţii la Ministerul Apărării decât declaraţii ale ministrului Apărării”, a afirmat prim-ministrul.

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”
Recomandări
Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

Recent, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a explicat, pe Facebook, ce înseamnă venitul global pe gospodărie, pe care Guvernul vrea să îl introducă. Ea afirmă că toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariaţi, pensionari sau cei cu activități independente vor avea impozit 0%.

Grindeanu: Veniturile totale la bugetul general consolidat vor fi cu 4 miliarde de lei mai mari decât în trimestrul I al anului 2016

Premierul a anunţat că, în primele trei luni ale acestui an, a fost înregistrat un excedent bugetar de peste 1,64 miliarde lei, respectiv 0,2% din PIB.

„Azi e o zi proastă pentru toţi acei apostoli ai austerităţii. (…) Am primit cele mai recente date de la Ministerul Finanţelor şi nu numai. (…) În primele trei luni ale anului avem excedent bugetar. Concret, ultimele estimări ale execuţiei bugetare aferente primului trimestru arată că vom înregistra un excedent de peste 1,64 de miliarde de lei, adică 0,2% din PIB. (…) Veniturile totale la bugetul general consolidat vor fi cu aproape 4 miliarde de lei mai mari decât în trimestrul I al anului 2016, ceea ce înseamnă o creştere de 7,2%. Asta ca să mai eliminăm din istoriile spuse de către unii domni şi doamne”, a declarat Grindeanu la începutul şedinţei de Guvern.

Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”, publicată de Ministerul Finanțelor. Măsurile ce vor fi adoptate de Guvern pentru 2025

Potrivit şefului Executivului, colectarea taxei pe valoarea adăugată a crescut în februarie cu 2,5%, faţă de februarie 2016, şi cu 8,9% în martie 2017, comparativ cu luna martie a anului trecut.

„S-au creat 62.000 de noi locuri de muncă în România în primele luni ale anului, România ajungând astăzi la o rată a şomajului sau la un record (…) minim istoric în ultimii 27 de ani. (…) Sunt câteva argumente care ne arată şi ne dau încredere că ne vom atinge obiectivele pe care ni le-am asumat cu toţii. Sunt lucruri care să ne bucure, zic eu, pe fiecare dintre noi, indiferent de ceea ce poate unii îşi doresc sau nu”, a mai spus Grindeanu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI