La Kiev, Modi l-a îndemnat pe preşedintele Volodimir Zelenski să se aşeze la masa negocierilor cu Rusia pentru a pune capăt războiului şi s-a oferit să contribuie la instaurarea păcii.

Marţi, premierul Narendra Modi i-a spus şi lui Vladimir Putin, cu care a vorbit la telefon, că susţine o rezolvare rapidă şi paşnică a conflictului din Ucraina. „Am reiterat angajamentul ferm al Indiei de a sprijini o soluţionare rapidă, permanentă şi paşnică a conflictului”, a declarat Modi într-o postare pe X, referitoare la discuţia avută cu Putin.

Kremlinul nu a dat detalii, cu excepţia faptului că a anunţat că au vorbit la telefon. Potrivit lui Modi, a discutat cu Putin şi modalităţi de consolidare a parteneriatului dintre ţările lor.

Când a fost la Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus lui Modi că sprijină ideea ca India să găzduiască un al doilea summit pentru pace, Kievul sperând să găsească o gazdă printre ţările din sudul global. Însă ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exclus orice discuţii despre pace după ce Ucraina şi-a lansat incursiunea în regiunea rusă Kursk, pe 6 august.

Având în vedere legăturile sale economice şi de apărare tradiţional strânse cu Moscova, India s-a abţinut să critice Rusia în legătură cu invazia din Ucraina, sporindu-şi în acelaşi timp achiziţiile de petrol din Rusia la niveluri record. Şi-a justificat această mişcare prin motive de interes naţional.

Pe de altă parte, Ucraina a făcut apel la New Delhi pentru a o ajuta să îşi reconstruiască economia, invitând companiile indiene să investească în cadrul unui summit de afaceri organizat în ianuarie în India.

Luni, premierul Modi a vorbit cu preşedintele american Joe Biden despre vizita sa în Ucraina. În ultimii ani, Washingtonul a căutat să „seducă” New Delhi ca modalitate de a contracara influenţa regională în creştere a Chinei.

Modi a spus pe X că a discutat situaţia din Ucraina cu Biden la telefon şi „a reiterat sprijinul deplin al Indiei pentru revenirea rapidă a păcii şi stabilităţii”. Casa Albă a emis o declaraţie separată în care Biden afirmă că a lăudat vizita recentă a lui Modi în Polonia şi Ucraina şi că ambii lideri şi-au exprimat „sprijinul pentru o rezolvare paşnică a conflictului în conformitate cu dreptul internaţional, pe baza Cartei ONU”.

Vizita lui Modi la Kiev, săptămâna trecută, prima a unui prim-ministru indian în istoria modernă a Ucrainei, a venit într-un punct volatil al războiului lansat în februarie 2022 de Moscova, un mare furnizor de arme pentru India încă de pe vremea Uniunii Sovietice. Vizita lui Modi în Ucraina a urmat celei făcute în iulie în Rusia, în timpul căreia l-a îmbrăţişat pe Putin în aceeaşi zi în care un atac cu rachete ruseşti a lovit un spital de copii, făcând victime, inclusiv morţi. Această vizită la Moscova a provocat furia Ucrainei, iar Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea faţă de India cu privire la relaţiile cu Rusia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News