Cabinetul de securitate israelian a adoptat sâmbătă, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie în favoarea unui armistiţiu unilateral în Fâşia Gaza, a anunţat anterior un oficial guvernamental. Isarelul şi-a atins toate obiectivele şi chiar „mai mult” în cursul ofensivei sale militare de 22 de zile din Fâşia Gaza, a adăugat Olmert. „Obiectivele noastre, aşa cum au fost definite când am lansat operaţiunea, au fost atinse total şi chiar mai mult”, a precizat el. „
Aceasta este prima dată în istorie când Israelul decretează un armistiţiu unilateral într-unul dintre conflictele sale. În trei săptămâni de ofensivă, cel puţin 1.203 palestinueni au fost ucişi, între care 410 copii şi 108 femei, şi peste 5.300 de persoane au fost rănite, potrivit serviciilor de urgenţă din Gaza. Potrivit Centrului palestinian pentru drepturile omului din Gaza, 65 la sută dintre morţi sunt civili. De partea israeliană, zece militari şi trei civili au fost ucişi în aceeaşi perioadă. Potrivit Biroului central palestinian pentru statistici, costul distrugerilor provocate infrastructurilor din Gaza se ridică la 476 de milioane de dolari.