Italia doreşte ca Uniunea Europeană să se doteze cu ”instrumente financiare novatoare şi cu adevărat adaptate la un război”, a relatat agenţia italiană AGI, care citează colaboratori apropiaţi ai premierului Conte.

Potrivit surselor citate, premierul italian consideră că instrumentele financiare din trecut nu sunt potrivite și acum, în această criză, cu „un impact atât de devastator”.

Pentru că nu crede în soluțiile propuse de Uniune, Conte dă Europei zece zile pentru a „găsi o soluţie adecvată la urgenţa gravă în care se află toate ţările”, mai notează Agerpres care citează agenția DPA.

Reamintim că Italia este cea mai afectată țară europeană de pandemia de coronavirus și a treia din lume, după China și Statele Unite ale Americii.

În ultimele 24 de ore, în Italia au murit peste 700 de persoane, iar numărul persoanelor infectate se apropie de 80.600, potrivit statisticilor publicate pe worldometers.info.

 
 

Urmărește-ne pe Google News