Shinzo Abe și-a anulat vizita la Palatul Victoria, în contextul în care premierul Mihai Tudose a demisionat, iar demisia sa a fost acceptată deja de președintele Klaus Iohannis. În loc de vizita la Guvern, premierul nipon a mers la Muzeul Satului, înainte de a se îndrepta spre Palatul Cotroceni, unde a fost primit de președintele Klaus Iohannis.

Este prima deplasare efectuată în aceste state de un prim-ministru japonez, a anunțat agenția Kyodo, citată de Agerpres.ro.

„Voi extinde graniţele diplomaţiei japoneze, confirmând în acelaşi timp coordonarea noastră strânsa asupra problemei Coreii de Nord şi altor chestiuni presante cu care se confruntă comunitatea internaţională”, a declarat Abe la o întâlnire între Guvern şi coaliţia la putere, a formaţiunii sale Partidul Liberal Democrat cu partidul Komeito.

Potrivit sursei citate, premierul Shinzo Abe va părăsi Japonia pe 12 ianuarie și se va întoarce cinci zile mai târziu.

Prim-ministrul Japoniei planificase să viziteze Estonia în timpul unui turneu în Europa pe care l-a realizat anul trecut. Shinzo Abe s-a întors, însă, în Japonia, în urma ploilor torențiale care s-au abătut asupra insulei Kyushu.

Începând cu 1 ianuarie 2018, Bulgaria şi-a început mandatul în preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va deţine în prima jumătate a acestui an.

FOTO: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA


Citește și Denunțuri doar cu buletinul, în Bulgaria. Cum se încearcă subordonarea justiției printr-o ,,lege anticorupție”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News