„Dragi români, 2023 a fost un an cu multe provocări pentru România. Am încercat împreună să le depăşim. Pe unele, cred că am reuşit. Cea mai importantă provocare pentru mine, şi misiunea mea ca premier, a fost protejarea nivelului de trai al românilor”, a transmis, duminică, Marcel Ciolacu.

Acesta afirmă că s-au luat măsuri împotriva creşterii preţurilor.

„Ştiu că nu este suficient, preţurile sunt încă mari pentru mulţi dintre dumneavoastră. Mai mult, am investit în producţia românească. Doar aşa vom putea cumpăra româneşte produse din România! Şi vom putea susţine fermierii şi antreprenorii români. Aşa cum am promis, am redus semnificativ inflaţia şi am speranţa că anul viitor va scădea şi mai mult. Am renegociat şi am modificat PNRR-ul. Am scos procentul de 9,4 la sută prin care pensiile ar fi fost îngheţate până în 2070. Aşa putem să creştem pensiile de două ori anul viitor. La 1 ianuarie cu 13,8 la sută şi în septembrie prin recalculare. Pensionarii care au muncit şi contribuit în egală măsură vor primi în sfârşit pensii egale”, a adăugat premierul.

Ciolacu s-a referit şi la „reforma statului care a fost amânată de 30 de ani”.

„Vom ordona cheltuielile, pentru a investi în Sănătate şi Educaţie şi pentru a mări salariile profesorilor, aşa cum am promis. Pentru prima dată în ultimii ani, creşterea economică a României a venit din investiţii şi nu din consum. Investiţii care deja încep să se vadă în infrastructura de transport şi în dezvoltarea afacerilor care oferă noi locuri de muncă. Şi sunt sigur că anul viitor vom putea merge pe mai multe loturi de autostradă, inclusiv pe primii zeci de km din Autostrada Moldovei”, a mai afirmat Ciolacu.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Acesta susţine că, în plan extern, s-a făcut „tot posibilul pentru ca România să conteze la masa deciziilor”.

„Atât în Europa, cât şi peste Ocean. Statele europene susţin, astăzi, dreptul nostru legitim de a fi membri ai Spaţiului Schengen. Românii merită demnitate şi tratament egal alături de toţi cetăţenii Europei. Am întărit Parteneriatul Strategic cu Statele Unite cu un parteneriat economic solid. Şi am încredere că, în scurt timp, va deveni principalul partener economic al României din afara UE”, a mai afirmat Ciolacu.

Acesta crede într-un an 2024 mai bun. „Am credinţa că 2024 va fi un an mai bun pentru noi, toţi românii. Vă îndemn să priviţi cu încredere spre 2024! Împreună putem construi o ţară mai puternică, o Românie prosperă, solidară şi echitabilă pentru toţi cetăţenii săi! La mulţi ani tuturor românilor! La mulţi ani, România! Aşa să ne ajute Dumnezeu”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Gabryella   •   11.01.2024, 12:58

Mărirea salariilor profesorilor ar trebui făcute după niște merite .Suntt multe licee unde promovabilitatea este aproape inexistenta.Profesorii chiar nu au nicio legătura cu asta?

bituca   •   01.01.2024, 08:49

Nu o sa fie un an mai bun pentru ca ai crescut taxele.

Aura1   •   01.01.2024, 06:20

Așa să fie, cum spune premierul, un an nou bun pentru toți.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI