„Domnul Bodog, ieri, sigur, a fost la Londra pentru a continua demersurile privind relocarea Agenției Europene a Medicamentului. Îl aștept astăzi să vorbim pe această temă”, a declarat premierul, după ce a participat la evenimentul organizat cu prilejul lansării de către Philip Morris International în România a proiectului „Together for Romania”.

Citește și: EXCLUSIV. Răsturnare de situație în cazul Boureanu. Unii dintre polițiștii-martori și-au schimbat mărturiile!

În wek-end, premierul Mihai Tudose a transmis că nu are în vedere nicio remaniere, și că, în cazul ministrului Sănătății, i-a cerut un raport despre situația vaccinărilor din România.

Surse oficiale afirmau, în urmă cu o zi, că premierul Mihai Tudose decide săptămâna viitoare dacă îl remaniază sau nu pe ministrul Sănătății, în urma raportului pe care îl va primi, în condițiile în care numărul deceselor provocate de rujeolă a ajuns la 32.

”I-am solicitat domnului ministru Florian Bodog un raport despre tot sinopsisul la vaccinările din România, începând de la situaţia producerii vaccinurilor, începând de la Institutul Cantacuzino, terminând cu importurile şi cu ce avem în depozite. După aceea, dacă vaccinurile respective stau într-un depozit în Bucureşti ori s-au distribuit în ţară, este un alt subiect, şi apoi cine trebuia să facă vaccinarea propriu-zisă. Dacă medicul de familie s-a dus la familia respectivă, are o statistică privind copiii nevaccinaţi? Sunt nevaccinaţi pentru că au refuzat părinţii sau pentru că nu a ajuns nimeni la ei? Şi atunci, am un prim caz: vaccinul este în ţară, a ajuns în localitatea în care trebuia să ajungă, s-a dus medicul la familie, familia a refuzat. Dar pot apărea şi nenorociri de genul: nu a fost vaccinul, vaccinul a sta în depozit, vaccinul este în ţară, nu a stat în depozit s-a dus în localitatea respectivă, dar nimeni nu s-a ocupat să şi vaccineze. Situaţia ar trebui să fie foarte clară, dar, din păcate, nu este”, a afirmat Tudose, precizând că acesta este motivul pentru care doreşte un raport cât mai amănunţit şi într-un termen cât mai scurt.

Vineri s-a înregistrat un nou deces, al unui copil nevaccinat, care a murit de rujeolă.

De altfel, premierul l-a apostrofat în şedinţa de Guvern pe secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, în lipsa ministrului, care era plecat într-o delegaţie străină. Mesajul premierului a fost clar. A spus că nu est mulţumit de actele nomative puse pe masă Executivului. „Poate plecaţi acasă”, i-a spus premierul oficialului din minister, un mesaj clar către întreagă conducere de la Sănătate.

Premierul i-a mai cerut lui Bodog şi deblocarea activităţii Institutului Cantacuzino pentru a se relua fabricarea vaccinurilor româneşti, însă până în prezent nu s-a ajuns la nicio soluţie.

Citește și: EXCLUSIV/ Mama tinerelor blocate în Gaza a intrat în greva foamei și acuză autoritățile de neimplicare. MAE: Există un dialog constant cu Israelul

 
 

Urmărește-ne pe Google News