„Vaccinul, din ceea ce am putut eu să înțeleg, nu sunt specialist, dar pot să împărtășesc cu dumneavoastră ceea ce gândesc ca om. Am înțeles că vaccinul nu ne protejează să nu ne infectăm, ci ne protejează să nu facem forme grave ale bolii. Am analizat și considerăm, fără niciun fel de reţinere, să spunem că nu am avut, probabil, nu probabil, sigur, comunicarea aşa cum ar fi trebuit”, a declarat Nicolae Ciucă.
Dacă am fi comunicat mai bine şi dacă i-am fi lăsat pe specialişti să fie cei care erau vectorii de comunicare, probabil că înţelegerea despre relevanţa vaccinului ar fi fost alta.
Premierul Nicolae Ciucă:
Șeful Executivului a subliniat că trebuie „recalibrată comunicarea”, pentru că numai așa „oamenii vor înţelege efortul care se face atât la nivelul specialiştilor, cât şi la nivelul Guvernului”.
„Am căutat să identificăm ce poate să facă instituţia sistemului medical, ce trebuie să facă Guvernul, astfel încât să sprijine acest efort, motiv pentru care le punem la dispoziţie tot ceea ce au nevoie”, a declarat Nicolae Ciucă.
În total, la un an de la debutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate 7.939.823 de persoane cu prima doză de vaccin anti-COVID, adică doar 40% din populație. Practic, ținta stabilită de fostul Guvern pentru 1 august 2021, de 10 milioane de persoane imunizate, nu a fost nici acum atinsă.
Pe 10 aprilie, premierul de atunci, Florin Cîțu, a postat un mesaj pe Facebook în care a anunțat: „Obiectivul meu și al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ține: până la 1 iunie imunizarea a 5 milioane de persoane și până la 1 august imunizarea a 10 milioane de persoane”.