Ciucă a precizat că instituția care a pus poprire pe conturile Blue Air este Administrația Fondului de Mediu (AFM) și că i-a cerut lui Tanczos Barna să poarte discuții cu AFM și să „deblocheze situația”.

„Am vorbit cu ministrul mediului. Va avea o discuție cu cei care au luat această decizie, să deblocheze situația, pentru că nu putem să lăsăm românii să aștepte în aeroporturile din care urmau să vină către țară. Este vorba despre 3.000 de români”, a spus Nicolae Ciucă, înainte de a participa la forumul „România Viitorului”, de la Universitatea Politehnică București.

Blue Air a anunțat că toate zborurile operate din România au fost suspendate, iar măsura este valabilă până pe 12 septembrie. Blue Air a acuzat o „situație neprevăzută”, mai precis poprirea tuturor conturilor companiei. Conturile au fost blocate de Administraţia pentru Fondul de Mediu, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna. Decizia companiei aeriene low-cost a generat haos pe aeroporturile din România.

Urmărește-ne pe Google News