UPDATE ora 21.00 Premierul a menţionat, după întâlnire, că luni va convoca toate instituţiile cu atribuţii de control şi că acestea vor fi pe teren pentru a impune aplicarea legii.
„După audierea mea de la Parlament, voi convoca toate instituţiile care au atribuţii de control şi care au abilitarea legală de a dispune măsurile pentru respectarea regulilor stabilite prin lege şi prin hotărâre de guvern în cadrul stării de alertă. Toate instituţiile de control implicate vor fi pe teren şi vor impune aplicarea legii. Vom apela la toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că instituţiile publice, agenţii economici, cetăţenii respectă regulile pe care le-am impus şi vom lua toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor. Odată cu instituirea stării de alertă în baza legii, practic avem toate prevederile constituţionale necesare pentru a utiliza toate instrumentele legale pentru a ne asigura de această respectare a legii”, a menţionat premierul.
La discuţii urmează să participe miniştrii Sănătăţii şi de Interne, dar şi secretarul de stat Raed Arafat.
Întâlnirea are loc după ce, începând de vineri, românii au încălcat regulile de distanţare socială şi nu au respactat măsurile impuse de autorităţi, prin starea de uegenţă.
Vineri şi sămbătă a avut loc un protest, în faţa Palatului Victoria, a celor care nu cred în epidemia de coronavirus.
Sâmbătă, parcul Herăstrău, din Capitală, a fost scena unei petreceri organizate, seara, la terasele din zonă. Zeci de tineri au dansat şi au cumpărat băuturi, fără să respecte distanţa socială.
Viceprimarul Capitalei a anunțat că a fost suspendată autorizaţia de funcţionare pentru terase în cazul celor două societăţi comerciale care au servit băuturi, la petrecerea de sâmbătă seara, iar măsura va fi valabilă până pe data de 30 mai.
Nici în centrele comerciale nu s-a respectat regula purtării măştii de protecţie.
Iar la Vama Nădlac, sute de români stau la cozi de kilometri pentru a intra în ţară, după ce s-a ridicat măsura carantinei, aceştia urmând să intre în autoizolare, la domiciliu.
Potrivit Poliției de Frontieră, sâmbătă, 16 mai, au intrat în țară 8.000 de români.