Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj sec și clar premierului Ludovic Orban, cel care zilele trecute a îndemnat populația să nu respecte decizia Curții Constituționale prin care declarase neconstituționale internarea obligatorie în spital, carantinarea și izolarea la domiciliu a bolnavilor de COVID decise prin ordin de ministru.

„Deciziile CCR sunt obligatorii și respectarea legilor și a Constituției, mai mult nu am ce comenta”, a răspuns Iohannis, întrebat de Libertatea, cum comentează afirmația premierului.

Iohannis, apel către politicieni

Șeful statului a făcut apel la coeziune în lupta cu pandemia și acuză că anumiți politicieni, fără să-i nominalizeze, încearcă să se folosească de pandemia de Covid-19 în scop electoral.

„În această perioadă, în loc să fim toți de aceeași parte, politicienii să sprijine guvernul și împreună să îi convigem pe români că este o treabă foarte serioasă, vedem că sunt politicieni care încearcă să exploateze electoral această pandemie. Este o cale eronată. Vreau să mă adresez politicienilor: este o perioadă complicată, este momentul să lăsăm disputele”, a spus președintele.

Iohannis: Parlamentul să dezbată în regim de urgență legea care clarifică carantina

Președintele Iohannis cere Parlamentului modificarea de urgență a legii care clarifică starea de carantină și izolarea, lege despre care spune că, în prezent este depășită.

„Solicit Parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea care clarifică carantina și izolarea, pentru a preda autorităţilor acest instrument extrem de eficient. Nu este momentul să disperăm, dar nu este nici momentul să lăsăm garada jos. Este în joc viața tuturor. Aici nu vorbim de politică, Vorbim de o boală care a rămas în societate”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a cerut și cetățenilor României să respecte regulile impuse de starea de urgență, dar consideră că nici actuala legislație în domeniu nu clarifică situația.

„Haideți să respectăm indicațiile specialiștilor! Tebuie să fim conștienți de ce anume vrem. Toți vrem să ne reluăm viața normală, dar suntem în pandemie. Nu putem închide țara și să plecăm! Dacă vrem să mergem la mare, la munte și la muncă, trebuie să respectăm regulile. Acum se impune accelerarea procedurilor parlamentare pentru a avea o nouă lege în vigoare. Parlamentarii nu și-au imaginat proporțiile actualei crize. Actuala legislație este slabă, iar noi trebuie să găsim soluții pentru modernizarea ei”, conchide șeful statului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News