Măsura se va aplica cel mai probabil de anul viitor, anunţă premierul Victor Ponta. Guvernul e decis să taie din taxa pe valoarea adăugată,TVA, pentru a ajuta economia să crească prin consum.”Anul acesta, dacă păstram aceeași direcție, vom avea 3 ani de creștere economică neîntreruptă. Trebuie doar să nu facem greșeli. Următorul semn de sprijin pentru dezvoltare este reducerea TVA – ori reducem 9% pentru unele categorii, ori reducem pentru toate cu 3%.”, a declarat Victor Ponta.Această măsură va fi posibilă dacă se vor strânge până atunci în bugetul statului,banii necesari. Taxa pe valoarea adăugată a reprezentat una dintre cele mai importante surse de venit a bugetului anul trecut, ea fiind 25% din totalul încasărilor.