Mihail Mişustin a propus o serie de minişti, inclusiv nume noi, dar i-a păstrat pe Maksim Reşetnikov ca ministru al economiei şi pe Anton Siluanov ca ministru de finanţe.

Propunerile, cu excepţia responsabililor pentru forţele de securitate şi a ministrului de externe, vor merge în parlamentul rus pentru aprobare.

Potrivit agenţiei TASS, un decret semnat de preşedintele rus Vladimir Putin arată că Mişustin va avea zece adjuncţi, dintre care un prim-viceprim-ministru, un viceprim-ministru care va fi trimisul şefului statului în Districtul Federal al Orientului Extrem rus şi un viceprim-ministru care va fi şeful de personal al cabinetului.

21 de miniştri

Numărul de miniştri – 21 – şi numele ministerelor, precum şi al agenţiilor şi serviciilor federale vor rămâne aceleaşi, doar unul singur şi-a schimbat subordonarea.

În noul cabinet, fostul ministru al industriei şi comerţului, Denis Manturov, în vârstă de 55 de ani, care în guvernul anterior avea rang de viceprim-ministru, a fost ridicat acum în funcţia de prim-viceprim-ministru. El îl va înlocui în această funcţie pe Andrei Belusov, în vârstă de 65 de ani.

De asemenea, şeful Ministerului Agriculturii, Dmitri Patruşev, în vârstă de 46 de ani, care este fiul lui Nikolai Patruşev, influentul secretar al Consiliului rus de Securitate şi fost director al FSB, a fost ridicat şi el în rang şi o va înlocui pe Victoria Abramcenko în funcţia de viceprim-ministru responsabil cu agricultura şi ecologia.

Ciclista elvețiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, a murit după ce a căzut la Mondialele de la Zürich: „A zăcut în tufișuri, fără ca nimeni s-o vadă”
Recomandări
Ciclista elvețiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, a murit după ce a căzut la Mondialele de la Zürich: „A zăcut în tufișuri, fără ca nimeni s-o vadă”

Guvernatori regionali cooptaţi în guvern

Cum era de aşteptat, câţiva guvernatori regionali importanţi au fost cooptaţi în noul guvern.

Actualul şeful al Ministerului Transporturilor, Vitali Saveliev, în vârstă de 70 de ani, va deveni viceprim-ministru responsabil de transport şi logistică, iar în fruntea ministerului va fi înlocuit de guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, în vârstă de 52 de ani.

Guvernatorul regiunii Kaliningrad, Anton Alihanov, în vârstă de 37 de ani, va deveni ministru al Industriei şi Comerţului în locul lui Manturov.

Ministerul Energiei va fi condus de guvernatorul regiunii Kemerovo, Serghei Ţivilev, în vârstă de 62 de ani, în locul lui Nikolai Şulghinov, în vârstă de 72 de ani.

Şeful Ministerului Sportului, în locul lui Oleg Matiţin, în vârstă de 59 de ani, va fi guvernatorul regiunii Habarovsk Krai, Mihail Degtiarev, în vârstă de 42 de ani.

Ministerele care îi raportează direct lui Putin

Vicepremierul Aleksandr Novak a fost însărcinat, pe lângă sectorul energetic, să supravegheze economia şi chestiunile legate de măsurile antisancţiuni. Viceprim-ministrul Dmitri Grigorenko, care conduce aparatul guvernamental, va supraveghea, de asemenea, dezvoltarea digitală şi politica antimonopol.

Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”
Recomandări
Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”

Viceprim-ministrul Dmitri Cernîşenko va supraveghea, de asemenea, presa. Viceprim-ministrul Tatiana Golikova îşi va păstra postul şi va supraveghea, de asemenea, activitatea Agenţiei Federale pentru Naţionalităţi.

Viceprim-miniştrii Aleksei Overciuk, Marat Husnullin şi trimisul prezidenţial în Districtul Federal din Orientul Îndepărtat, Iuri Trutnev, îşi vor păstra posturile şi atribuţiile.

Şefii Ministerului Muncii, Anton Kotiakov, Ministerului Resurselor Naturale, Aleksandr Kozlov, Ministerului Educaţiei, Serghei Kravţov, Ministerului Culturii, Olga Liubimova, Ministerului Dezvoltării Economice, Maksim Reşetnikov, Ministerului Finanţelor, Anton Siluanov, Ministerului Sănătăţii, Mihail Muraşko, Ministerului Construcţiilor, Irek Faizullin, Ministerului Ştiinţei, Valeri Falkov, Ministerului Dezvoltării Estului, Aleksei Cekunkov, Ministerului Digitizării, Maksut Şadaev, îşi vor păstra posturile, scrie TASS.

Potrivit Constituţiei, premierul nu poate propune Dumei de Stat candidaţii pentru ministerele care îi raportează direct preşedintelui Federaţiei Ruse. Acestea sunt Ministerul de Interne, Ministerul de Externe, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei.

Ciolacu și Ciucă, favoriți la prezidențiale. Pe ce locuri sunt Geoană, Șoșoacă, Lasconi și Simion – Sondaj Avangarde-Insomar
Recomandări
Ciolacu și Ciucă, favoriți la prezidențiale. Pe ce locuri sunt Geoană, Șoșoacă, Lasconi și Simion – Sondaj Avangarde-Insomar

Vladimir Putin îi va propune el însuşi pe candidaţii pentru posturile de şefi ai acestor ministere şi teoretic se va consulta cu camera superioară a parlamentului – Consiliul Federaţiei.

Ca o noutate, Serviciul Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară va fi subordonat de-acum direct lui Vladimir Putin. Până acum era la Ministerul Apărării, dar în contextul războiului din Ucraina şi al scandalului de corupţie de la Ministerul Apărării, liderul de la Kremlin vrea probabil să aibă o supervizare directă a acestui sector important.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Marica13   •   12.05.2024, 17:04

Cine sa ramana....gasca sustinuta de putin.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
FANATIK.RO
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
GSP.RO
Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar
FANATIK.RO
Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Observatornews.ro
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI