„Putem confirma că un plic cu un glonț în el adresat prim-ministrului Republicii Slovace a fost livrat astăzi Biroului Guvernului Republicii Slovace”, a transmis departamentul de presă al Executivului slovac pentru Aktualita.
Plicul a fost verificat de membrii Oficiului pentru Protecția Funcționarilor Constituționali și Misiunilor Diplomatice din Slovacia, după ce scrisoarea le-a atras atenția membrilor de securitate.
În urma verificării cu raze X, a fost descoperit un glonț în plic.
„În baza inițiativei membrilor Oficiului pentru Protecția Funcționarilor Constituționali și Misiunilor Diplomatice, polițiștii unității din subordinea Direcției Regionale de Poliție din Bratislava se ocupă de această problemă”, a anunțat Michal Szeiff, purtătorul de cuvânt al poliției regionale din Bratislava.
În vârstă de 59 de ani, premierul slovac Robert Fico a fost împușcat pe 15 mai în fața unui cămin cultural din Handlova, regiunea Trencin, la 200 de kilometri de capitala Bratislava, unde venise pentru o ședință de guvern.
Potrivit imaginilor surprinse din mulțime, atacatorul a tras cinci focuri. Atacatorul, Juraj Cintula, 71 de ani, a fost imediat arestat de serviciul de pază al premierului și plasat în arest preventiv pentru tentativă de omor cu premeditare.
Ulterior, încadrarea juridică a fost schimbată în atac terorist. Scriitorul riscă detenția pe viață.
La nici două luni de la tentativa de asasinat, timp în care a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi a stat internat la terapie intensivă, Robert Fico a condus o nouă ședință de guvern.
Foto: Hepta