„S-au depus contestații pe întregul teritoriu al Statelor Unite acolo unde a fost un rezultat strâns. Tribunalele încă nu au început să decidă. Din acest motiv, msm (mainstream media – n.r.) şi nu un organism oficial au anunţat victoria”, a scris politicianul conservator pe contul său de Twitter.
Jansa, care l-a felicitat miercuri pe Trump pentru triumful la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, când încă mai erau multe voturi de numărat, s-a declarat sâmbătă surprins de faptul că Joe Biden primeşte „felicitări din toate părţile”.
„Supremaţia legii”, îşi încheie Jansa mesajul, căruia i-a adăugat emoticonul „happy face”.
Şeful guvernului sloven a retransmis în ultimele zile numeroasele mesaje pe Twitter care vorbeau de fraudă electorală, difuzate de Trump fără niciun fel de dovezi, scrie EFE, care mai notează că principalele medii de comunicare slovene, inclusiv agenţia şi televiziunea publice, au informat deja că Joe Biden este preşedintele ales al SUA.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!