Rajoy a spus că dorește să-l demită pe președintele Carles Puigdemont, pe vicepreședintele său și toți miniștrii regionali.

Discursul premierului a fost întâmpinat cu aplauze în Senatul spaniol, unde Partidul Popular, condus de Rajoy, are majoritate.

Rajoy a declarat că actuala situație din Catalonia cere măsuri excepționale, deoarece situația este una nemaiîntâlniră și „legea, democrația și stabilitatea” trebuie restaurate în Catalonia.

El a vorbit în discursul de vineri despre guvernul catalan care a divizat familii și a fracturat societatea. Mulți oameni au suferit deja prea mult, iar incertitudinea a fost afectat afacerile din regiune, a spus premierul.

”Catalanii au nevoie să fie protejați, nu de ceea ce ei numesc imperialismul spaniol, ci de o minoritate care, într-o manieră intolerabilă, s-au declarat proprietarii Cataloniei”, a spus premierul în discursul său.

Articolul 155 din Constituția Spaniei împuternicește guvernul să ia „toate măsurile necesare pentru a conduce” o regiune în caz de criză. Aceasta ar permite Madridului să preia controlul asupra finanțelor din Catalonia, a poliției și a mass-mediei publice.

Se așteaptă ca Senatul să sprijine propunerile lui Rajoy, în condițiile în care premierul a reușit să-și asigure și sprijinul partidelor de opoziție. Drept răspuns, Parlamentul catalan ar putea răspunde prin declararea independenței unilaterale.


Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. Patriarhul Kiril și Patriarhul Daniel – doi Preafericiți, același model de autoritate

Urmărește-ne pe Google News