Premierul a fost întrebat la România TV de ce nu are niciun cont bancar. „Nu prea am ce bani în bancă să am, că ăştia sunt toţi banii. Am refuzat să îmi pun leafa pe card ca să nu trebuiască să îi dau băncii ăleia doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să îi dau, consider că nu merită”, a răspuns Tudose.

Premierul a povestit că ”a avut un cont în bancă, cu o sumă minoră în valută, 500 de dolari”. ”După vreo doi ani m-a sunat banca să îmi spună că nu numai că nu mai am banii, trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că, de fapt, comisionul a mâncat fondul. Păi, iertaţi-mă: ‘Terente era copil pe lângă voi, chiar era băiat bun. Dar atunci asta a fost poziţia mea ca persoană fizică”, a spus Mihai Tudose.

Întrebat unde ar trebui să îşi ţină oamenii economiile, şeful Guvernului a răspuns: „Sunt nişte bănci serioase, care respectă România, şi nişte bănci care încearcă să fie mai deştepte decât statul. Dacă au profit, înseamnă că banii noştri sunt în siguranţă, nu? Aşa zic”, a spus Tudose.

Prim-ministrul și-a reluat criticile la adresa băncilor care nu își declară profitul.  ”Dacă tu îmi spui că eşti bancă specializată pe profit, lucrezi cu banii noştri şi spui că nu ai profit? Păi cred că ai o problemă. Sau ai o problemă de management sau ai o problemă că vei continua să ne consideri proşti că nu ne dăm seama ce faci. Şi iertaţi-mă, dar ajunge. (..) Am înţeles că îţi plăteşti impozitul pe clădirea mare şi frumoasă făcută eventual tot cu banii noştri şi îţi plăteşti impozitul pe salariul ăla frumos, de şef de bancă. Păi nici pe alea nu vrei să le plăteşti? Eu vorbesc de impozitul pe profit, că dacă, repet, tu eşti bancă şi n-ai profit, avem o problemă”, a declarat Tudose.

Nu este primul atac pe care premierul îl face la adresa unor bănci din România. Recent, ANAF a început un control la două din băncile care activează în România şi care nu sunt pe profit, în condițiile în care, din 36 de bănci, 18 sunt pe profit și 18 au declarat că nu au profit.

Anunțul a fost făcut de premierul Mihai Tudose la Antena 3. Prim-ministrul spunea că unele bănci consideră că sunt subsidiare ale Crucii Roşii sau, pur şi simplu, au venit aici crezând că toţi suntem cu tricouri cu ”fraierii noştri”.


Citește și: Cum mai poate deveni Simona Halep numărul 1 mondial la sfârșitul US Open, după eșecul cu Sharapova

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News