„Astăzi, putem să spunem că, în ceea ce privește infrastructura care leagă Craiova de restul lumii, nu mai suntem la nivel de promisiuni, domnule președinte, suntem în grafic, iar la ora la care vorbim, săptămâna aceasta, săptămâna viitoare se întâmplă lucruri. Sunt lucrări de infrastructură, care sunt în procedură de licitare, de atribuire. Au început să se întâmple lucruri și pe această zonă. A fost un angajament al României, iar România își respectă angajamentele”, a spus Tudose.
Lansarea noului model Ford EcoSport a avut loc astăzi. Ford a anunțat că a demarat procesul de recrutare a 976 de persoane care vor sprijini producția modelelor EcoSport, la uzina din Craiova, scrie auto-bild.ro.
Tot astăzi, este o zi tensionată la nivel guvernamental, pe fondul remanierilor anunțate de către prim-ministrul Mihai Tudose. Tensiuni sunt și la vârful PSD, unde se poartă discuții și negocieri cu privire la persoanele care ar urma să rămână sau să plece din Guvern.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO / ”Dosarul” TAROM, episodul 4. Managementul dezastrului: Costurile în aer, încasările la pământ
Editorial de Claudiu Săftoiu. TAROM – destinația unui eșec administrat politic
FOTOREPORTAJ/ Pelerinajul la Sfânta Parascheva în imagini. Cu mașina la coadă, cu sufletul plin de smerenie și cu trupul plin de bogăție, selfiuri și rugăciuni
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro