La începutul declaraţiei, premierul a anunţat că, în urma consultărilor cu preşedintele Traian Băsescu, s-a luat decizia ca, până la numirea noului ministru de Interne, interimatul să fie asigurat de vicepremierul Gabriel Oprea.
Am vorbit cu preşedintele ţării şi am făcut propunerea ca vicepremierul Gabriel Oprea să asigure interimar conducerea MAI. Cel mai probabil în jurul datei de 1 februarie vom avea propunerea pentru un nou ministru.”, a declarat Victor Ponta.
În ceea ce priveşte vinovaţii pentru gestionarea dezastruoasă a tragediei aviatice din Apuseni, Victor Ponta a spus că vina o poartă ROMATSA şi STS:
Este din ce în ce mai evident că erorile grave care i-au îndreptat greşit pe cei care îi căutau pe supravieţuitori au fost produse de ROMATSA şi STS. Vă asigur că activitatea în ROMATSA trebuie să continue. Săptămâna viitoare vom avea propunerea de modificare a sistemului de funcţionare şi de coordonare a instituţiilor publice în asemenea situaţii. Vor exista două tipuri de comisii, de comitete de urgenţă, unul pentru intemperii şi altul pentru situaţii de urgenţă”, a precizat Victor Ponta.
De altfel, vicepremierul Gabriel Oprea a prezentat, miercuri, un raport în care arată ROMATSA este vinovat pentru că nu a a luat măsurile necesare pentru stabilirea zonei de căutare a aeronavei, nu a declanşat operaţiuni de căutare şi nu a cerut sprijinul Centrului de Operaţii Aeriene din MapN.
În contextul acesta, Victor Ponta a decis ieri să-i demită pe pe secretarul de stat de la Interne, Cătălin Chiper, pe şeful ROMATSA, Aleodor Frâncu, şi a cerut demisia şefului STS, generalul Marcel Opriş.
Aleodor Frâncu nu a ajutat în niciu fel la localizarea epavei avionului, prin furnizarea de date concrete cu privire la locul unde s-a prăbuşit aeronava, deşi legea îl obliga să facă asta.
Ion Burlui, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), şi-a dat, tot ieri, demisia de onoare, pentru că nu a reuşit să salveze victimele în timp util. Însă, acesta a ţinut să sublinieze că angajaţii ISU nu poartă nicio vină în acest caz.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News