Prima dată, premierul a greşit oraşul în momentul în care a criticat Summitul UE de la Sibiu, unde nu a fost invitată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Am văzut doar poze, dar care este rezultatul acestui Summit, cum sunt reprezentate interesele românilor? De aceea, dragi români, facem aici Summitul de la Iași”, a spus Dăncilă, în loc să spună Summitul de la Galaţi.

Imediat, aceasta s-a corectat: „Scriem declarația de la Galați și în această declarație scriem cu tărie că nu mai acceptăm niciodată ca părinții și bunicii noștri să fie umiliți, să se taie pensii și salarii, să se închidă spitale, că nu mai acceptăm ura, că vrem ca noi, românii, vrem să ne consutruim propriul destin”, a spus prim-ministrul.

În finalul discursului, Dăncilă a spus, din nou, că se află la Iaşi. „Am venit la Iași… am venit la Galați, la Botoșani, am mers în Ardeal, pentru că cred că suntem într-un moment important. Votați candidații PSD la alegerile din 26 mai”, a spus ea.

Premierul nu s-a aflat, joi, la mitingul PSD de la Iaşi, organizat cu ocazia Zilei Europei. Viorica Dăncilă a pornit într-un turneu prin Ardeal, ea vizitând mai multe obiective, la Cluj, Alba, Arad şi Timiş.

Şefa Executivului a fost întâmpinată peste tot de protestatari.

După Iași, PSD a organizat un nou miting la Galați, la care au participat mii de simpatizanți ai partidului. În paralel, a fost pregătită o contra-manifestiație, pe modelul celei din Iași.

Absentă de la mitingul de la Iași, Viorica Dăncilă a fost prezentă la manifestația de la Galați. Atât premierul, cât și liderul PSD Liviu Dragnea au lansat atacuri dure la adresa lui Iohannis, după summitul de la Sibiu.


Citeşte şi:

Șefa Radio România Reșița a trimis carul radiodifuziunii să-i aducă mobilă din Serbia! Este același manager care l-a ajutat pe primarul condamnat definitiv pentru că a luat mită

 
 

Urmărește-ne pe Google News