Premierul grec, Alexis Tsipras, a declarat, vineri, că România şi Republica Elenă au cele mai puternice economii din Balcani.
„Grecia a trecut printr-o perioadă de criză economică, a ieşit din această criză şi astăzi, cu forţe sporite şi cu mai mult optimism, se uită către viitor şi dobândeşte un rol important pe care de fapt l-a avut întotdeauna în zona Balcanilor. (…) Grecia şi România reprezintă economiile cele mai puternice din Balcani, ţările cu cea mai puternică economie din Europa de Est aş putea spune, iar colaborarea noastră, care s-a bazat întotdeauna pe o tradiţie culturală foarte strânsă, joacă un rol deosebit în stabilitatea şi dezvoltarea întregii zone”, a afirmat prim-ministrul grec, după întâlnirea cu omologul său român, Viorica Dăncilă.
Potrivit premierului grec, comunităţile de români din Grecia şi cele de greci din România întăresc societăţile în care trăiesc. „Aş vrea ca acest număr să crească, întrucât Grecia este o destinaţie turistică atractivă, e o ţară prietenoasă, în mod special pentru popoarele balcanice”, a spus premierul grec.
Şeful Executivului de la Atena a afirmat că a căzut de acord cu premierul român asupra consolidării colaborării dintre cele două ţări în domeniul educaţiei şi asupra posibilităţii cooperării din domeniul cibernetic.
El a apreciat formatul întâlnirilor multilaterale, arătând că acestea contribuie nu numai la siguranţa şi securitatea în zonă, ci şi la perspectivele europene ale ţărilor din Balcani.
Şi premierul bulgar, Boyko Borissov, a declarat vineri că Bulgaria şi România depun eforturi privind proiectele energetice, exprimându-şi speranţa că lucrările la interconectorul de gaze dintre cele două ţări vor debuta în iunie.
„Ambele state vor depune eforturi în ceea ce priveşte proiectele energetice. (…) Sper că în luna iunie vom face prima săpătură la interconectorul de gaze România – Bulgaria. Lucrăm intens la hub-ul de gaze Balcani. Cu România avem o anumită interconectare, trebuie să avem staţii de comprimare reversibile. Bulgaria, România, Grecia trebuie să se pregătească cu autostrăzile lor pentru a transporta gaz în diferite direcţii şi aici ne-am înţeles”, a spus premierul bulgar, după întâlnirea cu omologul român, Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în cadrul reuniunii interguvernamentale româno-elene, desfăşurată la Palatul Victoria, a convenit cu omologul său grec Alexis Tsipras un plan de acţiune care să reflecte priorităţile agendei bilaterale româno-elene şi care să stabilească o strategie clară de cooperare pe termen lung între cele două ţări, în toate domeniile de activitate.
În plus. ea a spus că Bulgaria este pentru România un partener cheie în regiune, iar schimburile comerciale au depăşit anul trecut 4 miliarde de euro.
„Întrevederea bilaterală pe care am avut-o cu omologul meu şi consultările interguvernamentale care au urmat, alături de numeroasele contacte la nivel politic şi sectorial din ultima perioadă reflectă relaţiile deosebit de strânse şi substanţiale dintre ţările noastre şi voinţa comună de a le dezvolta în continuare. Cea de-a V-a reuniune a Consiliului de cooperare la nivel înalt dintre România şi Bulgaria are loc într-un moment aniversar, când marcăm 140 de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale dintre cele două state. Bulgaria este pentru România un partener cheie în regiune, schimburile comerciale bilaterale au depăşit în anul precedent 4 miliarde euro, confirmând tendinţa ascendentă din ultimii şapte ani”, a afirmat Dăncilă, în cadrul declaraţiilor comune de presă cu omologul său bulgar, Boyko Borissov.
Foto: Guvernul României
Citeşte şi: