”Vreau să vă mulțumesc, domnule prim-ministru Zoran Zaev, pentru primirea călduroasă. Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi la Skopje, ca primul prim-ministru care vizitează Macedonia”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul evenimentului de la Skopje.
În momentul în care premierul a spus această frază, cineva din sală a spart un pahar. Premierul a zâmbit și și-a continuat discursul.
Premierul trebuia să spună că este primul premier român care vizitează Macedonia.
Ultima vizită oficială în Macedonia a fost efectuată de președintele Traian Băsescu, în mai 2010.
O altă greșeală făcută de premierul Viorica Dăncilă, vizibil emoționată în timpul declaraților a fost când i-a numit pe locuitorii din Macedonia ”macedoni”, corect fiind ”macedoneni”.
„În același timp, am abordat subiectul comunităților…Republicii, a cetățenilor macedoni în România, dar și a cetățenilor aromâni din Republica Macedonia”, a spus premierul, bâlbâindu-se.
În plus, în declarație, Viorica Dăncilă s-a referit la etnicii aromâni din Macedonia cu apelativul „cetățeni aromâni”.
„Am abordat subiectul comunităților … ăăă… republicii… a cetățenilor macedoni în România, dar și a cetățenilor aromâni din Republica Macedonia”, a spus șefa Executivului. Practic, aceasta a inventat o nouă cetățenie – aromână.
Dăncilă: ”Prezența mea astăzi aici este în calitate de prim-ministru al României, dar și de stat…”
Premierul a continuat seria gafelor: „Prezența mea astăzi aici în calitate de prim-ministru al României, dar și de stat care în câteva luni va prelua președinția Consiliului UE, la 1 ianuarie 2019, arată sprjinul nostru ferm pentru drumul european al Republici Macedonia”, a spus Dăncilă.
Potrivit datelor oficiale, peste 20 de premieri au vizitat Macedonia, din 1999, primul premier care a vizitat această țară fiind Tony Blair, șeful Executivului din Marea Britanie.
Au mai fost în Macedonia, în vizite oficiale, Gerhard Schröder ( Germania), Guy Verhofstadt (Belgia), Viktor orban (Ungaria), Recep Erdogan (Turcia). În luna mai, premierul Zoran Zaev a primit vizita Teresei May, premierul din Marea Britanie.
Este a doua gafă a premierului României, în turneul pe care îl efectuează în turneul din Balcanii de vest.
În prima zi, miercuri, Viorica Dăncilă a încurcat capitalele. Aflată în vizită la Podgorica, în Muntenegru, a afirmat în cadrul declarațiilor comune cu premierul acestei țări că este în Priștina, din Kosovo, stat pe care țara noastră nu îl recunoaște oficial.
Viorica Dăncilă a făcut gafa în cadrul declaraţiilor comune susţinute la finalul întrevederii cu omologul muntenegrean, Duško Marković.