UPDATE ora 18:35. Plenul Parlamentului a decis marţi numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

Astfel, Iordache, fost ministru în Guvernul Grindeanu și autor al OUG 13, care modifica Codul Penal și de Procedură Penală și care a generat unul dintre scandalurile anului 2017, a fost votat de 185 de senatori și deputați, în vreme ce fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a primit doar 41 de voturi. Duli Ionuț Mazâlu, secretarul general al Consiliului Legislativ, a obținut două voturi, potrivit G4Media.

Augustin Zegrean

Pentru funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. Dircă a obţinut 174 voturi pentru şi 17 contra.

La scurt timp după vot, Dan Barna, președintele USR, a catalogat numirea lui Florin Iordache o sfidare la adresa oricărui român cinstit.


Florin Iordache și-a depus, marți, candidatura pentru șefia Consiliului Legislativ (CL), informează HotNews

Parlamentul urmează să decidă prin vot, în cursul după-amiezii, dacă fostul ministru al justiției, autor al celebrei Ordonanțe 13 prin care se modificau legile justiției în favoarea lui Liviu Dragnea, se va instala pe termen nedeterminat în fruntea acestei instituții.

Pe termen nedeterminat, pentru că în lege nu este prevăzută nicio procedură prin care șeful CL să poată fi schimbat.

Fostul președinte al instituției, Dragoș Iliescu, s-a pensionat în urmă cu două săptămâni, la vârsta de 77 de ani.

Zegrean îl concurează pe Iordache

Principalul concurent al lui Iordache este fostul șef al Curții Constituționale Augustin Zegrean. În cursă s-a înscris și Ionuț Duli Mazâlu, actualul secretar general al CL.

Augustin Zegrean pare dispus să se mulțumească și cu o altă funcție. El și-a depus candidatura și pentru postul de președinte al Secției de evidență oficială a legislației și documentare din cadrul CL.

Consiliul Legislativ, organism aflat în subordinea Parlamentului, are drept principal obiect de activitate avizarea propunerilor legislative înainte ca acestea să intre în dezbaterea celor două Camere.

Urmărește-ne pe Google News