„Laureații din acest an pentru economie au îmbunătățit considerabil înțelegerea rolului băncilor în economie, în special în timpul crizelor financiare. O constatare importantă în cercetarea lor este de ce evitarea prăbușirii băncilor este vitală”, a transmis serviciul de presă al Comitetului Nobel.

Ben Bernanke (70 de ani) a condus sistemul băncii centrale americane, din postura de președinte al Rezervei Federale, în perioada 2006-2014, inclusiv pe timpul marii crize financiare din 2007-2012. Ulterior, s-a alăturat grupului de cercetare Brookings Institution. A fost profesor la Princeton University.

Philip Dybvig (67 de ani) este specializat în evaluare de active, investiții și guvernanță corporativă, iar Douglas Diamond (69 de ani) este specializat în studiul intermedierii financiare, al crizelor financiare și al lichidității.

Câștigătorii primesc un premiu de câte 10 milioane de coroane suedeze, circa 880.000 de euro.

Acest premiu este ultimul din runda din 2022 a premiilor Nobel.

Câștigătorii pentru medicină au fost Svante Pääbo din Suedia, pentru fizică – Alain Aspect din Franța, John F. Clauser din SUA și Anton Zeilinger din Austria, iar pentru chimie – Carolyn R. Bertozzi din SUA, compatriotul ei K. Barry Sharpless și danezul Morten Meldal.

Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat franțuzoaicei Annie Ernaux, iar Premiul Nobel pentru Pace, activistului belarus pentru drepturile omului Ales Bialiațki, precum și ONG-ului rus pentru drepturile omului Memorial și ONG-ului ucrainean Centrul pentru libertăți civile.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News