Katalin Kariko, 66 de ani, bichimist de origine maghiară, vicepreședinte senior al BioNTech și profesor la Universitatea din Pennsylvania, și Drew Weissman, 62 de ani, medic și cercetător american, colaborator al lui Kariko, par favoriți la câștigarea consacratului premiu pentru munca lor cu privire la vaccinurile bazate pe tehnologia ARN Mesager.
În timp ce vaccinurile tradiționale presupuneau injectarea unei mici doze de virus, pentru a învăța corpul cum să lupte cu el, tehnologia ARN folosită în cazul vaccinurilor anti-Covid este una inovatoare, care nu conține virusul în sine.
„Această tehnică va primi premiul mai devreme sau mai târziu, sunt sigur de asta”, a spus Ali Mirazami, profesor la Departamentul de Medicină de Laborator de la Institutul Karolinska din Suedia.
„Pe lângă faptul că s-a demonstrat că generează un răspuns imun foarte eficient, nu trebuie adaptată producția de fiecare. Vaccinul a salvat milioane de vieți datorită vitezei și eficienței sale”, a adăugat și Adam Frederik Sander Bertelsen, profesor asociat la Universitatea din Copenhaga.
„Kariko și Weissman sunt sunt creierul din spatele descoperirii tehnologiei ARNm”, a completat Mirazami. El a adăugat: „Să nu cumva să fie prea tineri, comitetul Nobel așteaptă, de obicei, până când laureații au 80 de ani”.
Vaccinurile ARNm au revoluționat lupta împotriva virusului. Sunt rapid de produs și extrem de eficiente.
Peste 4,7 milioane de persoane au murit din cauza COVID-19 de când s-au înregistrat primele cazuri ale noului coronavirus în 2019, iar multe țări trăiesc încă sub restricții severe menite să reducă răspândirea acestuia.