35 comentariiPe malul Dunării, comuna Dăeni numără în jur de 2.000 de locuitori și se află la 77 km de Tulcea. Când a ajuns aici, acum 11 ani, ca preot în parohie, Alexandru Balaban a început să caute prin poduri, pivnițe și magazii mărturii despre istoria locului. Istorie îndepărtată și mai apropiată: registre de nașteri și decese, scrisori trimise de soldați de pe front, fotografii de familie, unelte de nelipsit din gospodăriile de altădată, icoane pe lemn și costume populare.
Părintele a căutat apoi și în Arhivele Naționale și a întocmit o monografie a comunei tulcene. A înființat un cor de copii în cadrul parohiei, Corala Nihil Sine Deo. Pentru repertoriu, a cules de la săteni cântece tradiționale, pricesne și colinde într-o română atât de veche, încât pare de nerecunoscut.
Visul preotului Balaban a fost și încă este un muzeu al Dăeniului, un muzeu viu, în care oamenii bătrâni și pricepuți din sat să le prezinte vizitatorilor cum se țes covoare, cum se împletesc coșuri, cum se modelează oale și cum se coace pâinea în cuptoarea rotunde de lut.
„Putem să facem pâinea noastră, aici!”
Cuptoarele astea se găseau în fiecare ogradă din Dăeni până de curând. Cei care știau să se construiască și să le folosească s-au împuținat. Tanti Victoria, de exemplu, pe care ați văzut-o gătind o masă tradițională de Crăciun, a abandonat bătrânul cuptor din curte și gătește acum la plită și la aragaz.
La Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva din Dăeni, în zilele de sărbătoare, femeile aduc plăcinte, colaci și gogoși. După slujbă, în așezământul de lângă biserică, se întinde o masă pentru toți enoriașii. „Stăteam într-o zi așa și vorbeam, am zis: hai, domle, să mâncăm și noi în fiecare zi o pâine din asta bună, cum se făcea odată. Și gogoși, și plăcinte”, povestește preotul.
O pâine bună, explică el, înseamnă o pâine din făină, drojdie, sare și apă. Nimic altceva. Și făină-făină, fără afânători, fără amelioratori. Făină ca pe vremuri.
În Dăeni, pâinea se găsește la magazine și e adusă din alte părți. „Putem să ne facem și noi pâinea noastră, aici!”, a hotărât părintele.
Pentru ca o comunitate să reînvie, are nevoie să-și cunoască identitatea și să prindă încredere în forțele proprii. Și cum își poate clădi încredere decât producând ceva? Covoare, coșuri, ceramică, pâine. Dintre toate, părintele a ales să înceapă cu pâinea. Pentru că e pâinea de toate zilele, „, întotdeauna va fi nevoie de ea, sigur va merge”.
Start-Up Nation la Dăeni
„Am vorbit cu un prieten despre asta și, din vorbă în vorbă, am aflat că urmează să se dea drumul la Programul Start-Up Nation și m-am gândit că am putea încerca și noi”. Apoi părintele a sunat un alt prieten, de la București, „pe domnul Marian, un prieten foarte drag al meu. Și zic: domle, uitați, vrem să facem un proiect, o brutărie, n-avem foarte multe în momentul de față. De fapt, n-avem nimic, învățați-ne cum să depunem și noi un proiect!”.
Domnul Marian l-a ajutat benevol pe preot să întocmească dosarul. Părintele a făcut un împrumut de nevoi personale, de aproximativ 40.000 de lei, pentru contribuția proprie la proiect. Programul Start-Up Nation oferă antreprenorilor finanțări nerambursabile de până la 200.000 de lei, pentru crearea și menținerea a două locuri de muncă.
O fostă cârciumă primește o nouă viață
Proiectul depus de părintele Balaban a fost acceptat pentru finanțare. După căutări prin comună și consfătuiri cu enoriașii, locul pentru brutărie a fost ales într-o fostă cârciumă, într-o clădire aflată aproape de centrul Dăeniului. Au urmat renovarea și dotarea sediului cu baie pentru personal, chiuvete, pereți noi, apoi cuptoare, frigidere, un malaxor, aragaz și alte echipamente profesionale pentru copt pâine și produse de patiserie. Deasupra ușii de la intrare, a apărut și o firmă frumos desenată: Brutăria Dăeni.
După ce sediul a fost gata, preotul a trebuit să alerge după autorizații și aprobări. A angajat un brutar, pe Iulian, și o femeie din sat, pricepută la gogoși, Mirela. Dar, pentru că începuturile sunt mereu grele, mai dau câte o mână de ajutor și Georgeta, o altă femeie pricepută la aluaturi, și părintele însuși.
A fost nevoie de mai multe teste până când pâinea care se aurea în cuptor a ieșit perfectă. Brutăria și-a deschis hotele odată cu noul an școlar. „Încă mai avem reglaje de făcut, să vedem ce se dă, ce caută lumea”, spune preotul.
Scopul acestei întreprinderi productive este, pe termen lung, unul caritabil. Asociația parohiei Dăeni are multe proiecte și mare nevoie de fonduri. De la pachetele cu cadouri de Crăciun pentru copiii din mai multe sate din zonă și pachetele pentru românii din Ucraina, până la reparațiile la casele unor săteni și terminarea centrului pentru mame și copii în dificultate, construit în curtea bisericii. Donațiile reprezentau principala sursă pentru aceste activități. Acum, prin vânzarea pâinii, preotul Balaban speră să reușească să dăruiască mai mult și pentru mai mulți oameni în nevoie.
Speranța crește ca aluatul
Peste 30 la sută dintre locuitorii Dăeniului au mai mult de 60 de ani, conform Institutului Național de Statistică. Iar populația activă găsește greu de muncă în comună. Greu spre deloc. Cei care lucrează sunt navetiști sau zilieri. Sau bugetari. Comuna are apă, canalizare, drumuri, dar geografic e izolată. E la răscruce de vânturi aspre, de luncă, prea departe de sursele de prosperitate urbane.
E un loc în care, de mult, n-a mai început nimic nou. Așa că de brutăria deschisă de preotul Balaban se leagă multe așteptări. Dacă merge, înseamnă că merg și altele, e rost de mai bine.
În încăperea albă, zgomotul de fond e asigurat de malaxor. Nu e chiar un cântec al corului din Dăeni, e o altfel de muzică. Și un altfel de ritm. Iulian cântărește făina pentru pâine, în magazia cu saci. Mirela spală ouăle pentru gogoși. Părintele Balaban studiază panourile luminoase de la cuptoare. Când repara casa unei fetițe din sat, preotul mărturisea că ajunsese să știe necesarul și cantitățile de materiale pentru o lucrare, exact ca un meșter. Acum, a învățat cantitățile de făină, drojdie, apă și temperatura pentru fabricat pâinea.
Au trecut trei zile de când s-a deschis brutăria. Și, deși de vândut s-a vândut tot, părintele are emoții. Cu un cântar, măsoară aluatul și taie porțiile pentru pâine. La aragaz, se încinge uleiul în tigaia de gogoși. „Ne trebuie o friteuză, părinte!”, zice Mirela. „O să luăm și friteuză, și tăvi, și lăzi, și ligheane mai multe, stai, să mai vindem ceva!”.
Mâinile rotunjesc harnic coca și o pun pe tavă. „Trebuie turtite puțin, să nu iasă prea înaltă pâinea”, observă Iulian.
Cu șorț și plasă de protecție pe cap, preotul încuviințează. Când pâinea s-a întărit, o scoate din cuptor și o crestează cu o lamă. Pe masa rece, sub care sunt frigiderele, Georgeta frământă aluatul pentru cornuri și plăcinte.
„Rețetele pe care ne bazăm sunt cele de la bunici. Cornuri cu dulceață, cu cremă de cacao, plăcinte umplute cu brânză dulce sau sărată, brânză de la oierii noștri din Dăeni. Covrigi împletiți, cu mac și susan. Când se duc la școală, de aici vin elevii să cumpere. Cel mai bine s-au dat plăcintele, în prima zi”, spune preotul, cu ochii la pâinea care se rumenește în cuptor.
Gogoșile Mirelei, gogoși după rețeta „din alea cum aduceai la biserică”, se coc mai repede. Se umflă în tigaie și brutăria se umple de parfum. „Când dăm drumul la hotă”, râde părintele, „miroase în tot Dăeniul. Se duce vestea și ne trezim că ne bat cumpărătorii la geam!”.
„Lucru! Lucru de pâine!”
Preotul deschide cuptoarele și brutăria se umple de aroma pâinii calde. Mirela, Georgeta și Iulian se opresc din ce fac și așteaptă verdictul. Părintele rupe o bucată de pâine, pipăie aluatul, dacă e copt, dacă a crescut cât trebuie. „Lucru! Lucru de pâine!”, exclamă el. Rup fiecare câte o bucățică, să guste. Da, e bună, „cea mai bună de până acum”, decide Iulian.
„Lucru! Lucru de pâine! Pâine ca asta nu prea găsești nici la oraș, pâine curată, nu din aluat congelat”, continuă părintele să laude marfa. „Facem și cozonaci, tot ca la bunica, dar pâinea e baza. O dăm cu 3 lei, am calculat noi că ăsta e prețul care să ne permită să mergem mai departe. Mai jos nu putem lăsa”.
Atent ca un pictor, preotul unge cu sirop cornurile modelate de Georgeta. Gogoșile sunt tăvălite prin zahăr pudră și așezate în coșuri. „Punem și dragoste când frământăm”, se mândrește Iulian. „Punem suflet, așa știam, nu ajunge?”, întreabă Mirela. „Suflet, ce e sufletul? Dragoste trebuie”, comentează colegul ei.
Sufletul e din cărți, o abstracțiune. Dragostea e o pâine care se frânge, se împarte și nu se termină niciodată. Dragostea hrănește. Încălzește. Creează viitor acolo unde nu rezistă, prin tradiție, decât trestiile și ciulinii.
Cu tot programul nou, de seara până dimineața, cu toată oboseala și stresul de a face plăcinte tradiționale cu aparatură modernă, oamenii din brutărie au o lumină pe chipuri. Sunt mulțumiți că pâinea și plăcintele lor au ajuns, în scurt timp, să fie căutate în comună.
Oamenii fac coadă de dimineața, la prima oră, în fața geamului cu perdea, la clădirea văruită în alb și albastru, tipic dobrogean. „Până la zece, uneori, dăm tot”, afirmă preotul, căruia încă nu-i vine să creadă că ideea lui cu pâinea bunicilor a devenit realitate.
„A ieșit ce-a ieșit!”. Are deja, în minte, o listă cu ce mai trebuie. O vitrină pentru produse, în primul rând. Ca la patiseriile din oraș. Friteuza pentru Mirela. Rastel cu grătare pentru ținut pâinea. „Eu știu să fac slujbe, la asta mă pricep. Tot ce vedeți aici sunt rețetele de la bătrânele din sat. Și ne ținem de cuvânt: nimic în plus. Ingrediente naturale. Să vadă oamenii că se poate mânca și altfel. Că se poate produce ceva bun și la noi, la Dăeni”.