Preotul paroh Ionuț Pop, consilier economic al Arhiepiscopiei Tomisului, a fost reținut vineri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de delapidare gravă și falsificarea unor documente în vremea când era episcop al Sălajului.

Potrivit anchetei, în perioada 2020-2024, preotul a fost autorizat să facă tranzacții bancare pentru episcopie, iar el a sustras bani din patrimoniul acesteia pentru a el însuși.

Preotul decorat de Teodosie, acuzat de delapidare cu consecințe deosebit de grave şi fals în acte

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj aduce ta opiniei publice faptul că, în cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 104/203/P/2024, se efectuează acte de urmărire penală fată de suspectul P.I., vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (…) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (…)”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În plus, a transferat bani din contul episcopiei către C.A.R. Omenia, prezentându-le ca fiind returnări de împrumut, deși aceste transferuri nu aveau o justificare reală, iar banii erau ulterior luați de el.

Cum ar fi furat preotul Ionuț Pop din banii episcopiei

„În sarcina suspectului P. I. s-a reținut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împuternicit să deruleze operațiuni bancare în numele acestei entități, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu. De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacții din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând returnare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fundament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi suspect”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Pentru a ascunde faptele, preotul Ionuț Pop, decorat de IPS Teodosie, a falsificat mai multe documente.

„Pentru a conferi o aparentă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisuri, încercând să justifice legalitatea operațiunilor efectuate (…). Prejudiciul estimativ cauzat este în cuantum de aproximativ 3.000.000 de lei”, precizează Parchetul.

Preotul Ionuț Pop, decorat cu numeroase distincții

În 2022, la evenimentul care a avut loc cu ocazia hramului Sfântul Nicolae, preotul paroh dr. Ionuț Pop a primit Crucea Dobrogeană de la IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, potrivit Ziua de Constanța.

Părintele Ionuț Pop are numeroase distincții oferite de Biserica Ortodoxă – Iconom (2005), Iconom Stavrofor (2008), Crucea Patriarhală (2013), Crucea Transilvană (2014), Crucea Australiană (2015), Crucea Nordului (2015), Crucea Sălăjană (2016), Crucea Finlandeză (2016), Crucea Estoniană (2017), Crucea Mexicului (2018), Ordinul „Mihai Vodă” pentru Clerici (2020).

Într-un anunț pe pagina Facebook, Arhiepiscopia Tomisului anunța în septembrie că parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” are un nou preot paroh, în persoana lui Ionuț Pop.

Ionuţ Pop are 44 de ani şi este doctor în istorie şi teologie. Înainte de mutarea la Constanţa, a slujit 15 ani la biserica Sfântul Nicolae din Zalău.

Arhiepiscopia Tomisului nu a transmis niciun punct de vedere până la momentul publicării acestui articol.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește-ne pe Google News