Mădălin Adrian Iscru a fost consilier personal al secretarului de stat Adrian Ionuț Gâdea din MADR în perioada 1 august- 1 octombrie 2018, interval în care a primit direct două contracte publice. Potrivit ANI, pe 23 august, Siluan Proiect SRL, în care Iscru este unic asociat și administrator, a încheiat cu Primăria Casimcea două contracte de prestări servicii în valoare totală de 45.771 lei, bani asigurați prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de MDRAP.
O căutare suplimentară pe portalul achizițiilor publice arată însă că preotul Mădălin Iscru a beneficiat de mult mai multe contracte cu statul decât a comunicat ANI. Siluan Proiect SRL, firma prin care preotul Iscru a primit contracte finanțate prin PNDL în timp ce era consilier la ministerul care asigura aceste fonduri, a semnat în perioada aprilie 2016-august 2018 nu mai puțin de 160 de înțelegeri cu primării dobrogene.
Absolut toate au reprezentat cumpărări directe, de la primării din județele Tulcea (Casimcea, Frecăței, Stejaru etc) și Constanța (Hârșova, Horia, Fântânele, Pantelimon etc).
Printre primăriile de la care a încasat milioane de lei se află cea din Dăeni, acolo unde are sediul firma sa, Siluan Proiect SRL, dar și cea din Topolog, acolo unde Iscru activează ca preot paroh. Contractele au vizat servicii de consultanță, proiectare, asistență tehnică, dar și lucrări de construcții. Valoarea acestora este de aproximativ 23,5 milioane lei.
ANI consideră că, prin funcția pe care o avea la MADR, Mădălin Adrian Iscru a avut acces la informaţii privind procesul de utilizare a fondurilor de către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală, finanţat de ministerul la care era angajat, rezultând astfel indicii temeinice privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii asimilată faptelor de corupţie ”folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.
Mai mult, indiciile au la bază şi demersurile efectuate de către Mădălin Adrian Iscru, în sensul preluării unei societăţi comerciale, SC Hercinic SRL, care în perioada 2016 – 2017 avea zero profit, 10 lei cifră de afaceri şi zero angajaţi.
La patru zile după încetarea funcţiei de consilier, SC Hercinic SRL încheie contracte prin PNDL cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale. În perioada 05 octombrie – 28 decembrie 2018, SC Hercinic SRL a încheiat 53 de contracte cu 9 unităţi administrativ-teritoriale, în valoare de aproximativ 13.479.950 lei, finanţate prin PNDL. De asemenea, Mădălin Adrian Iscru a deţinut în perioada 3 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019 şi calitatea de consilier onorific al ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
comunicat ANI
ANI îl acuză pe Mădălin Adrian Iscru și de fals în declaraţii, pentru că nu și-a trecut în declarațiile de avere depuse la numirea și la încetarea din funcția de consilier la MADR calitatea de asociat unic şi administrator la SC Siluan Proiect SRL, prin care a încheiat contracte publice finanțate de PNDL.
lei este valoarea contractelor primite de preotul Iscru de la stat
Mădălin Adrian Iscru este preot paroh în comuna tulceană Topolog, iar succesul ca afacerist a venit în urma asocierii cu PSD. Adrian Ionuț Gâdea, secretarul de stat căruia preotul Iscru i-a fost consilier personal, a l-a urmat pe Liviu Dragnea la președinția Consiliului Județean Teleorman. Fost deputat PSD, Gâdea este inculapt și în dosarul Belina.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro