• Preotul Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal și reprezentant al Patriarhiei în Grupul de Rugăciune din Parlament între 2018 și 2019, candidează din partea PMP pentru un loc în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
  • Teologul a avut de-a lungul timpului mai multe postări cu caracter homofob pe rețelele de socializare. A fost și unul dintre semnatarii unei scrisori publice adresate chiar către CNCD în care se afirma că ”homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o boală spirituală.”

Pe 22 aprilie au expirat 7 mandate dintre cele 9 existente la nivelul Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), inclusiv cel al președintelui și vicepreședintelui.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, aflat sub control parlamentar, este instituția responsabilă de respectarea și aplicarea principiului nediscriminării. 

Cei 9 membri ai Colegiului Director, responsabili să constate faptele de discriminare și să le sancționeze, au rang de secretar de stat. Sunt numiți de către Parlament, iar mandatele lor durează cinci ani. Salariile lor se încadrează la 8.000-9.000 lei.

20 de persoane și-au depus candidatura pentru cele 7 locuri libere în Colegiul Director al CNCD până la data de 4 iunie.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost ulterior prelungit cu încă două săptămâni, până pe 18 iunie, printr-o hotărâre a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. 

”BOR își împinge omul prin intermediul PMP”

Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, candidează pentru Colegiul Director al CNCD din partea PMP. 

E un fel al BOR de a avea pe cineva influent în Consiliu.  Practic, BOR își împinge omul prin intermediul PMP. Problema e că, de această dată, Biserica a ales în persoana lui Mavrichi o persoană hiperactivă în a lupta împotriva diversității. E un radical.

Unul dintre specialiștii în drepturile omului care a urmărit îndeaproape Consiliul ani de zile a explicat pentru Libertatea:

Între 2018 și 2019, Mavrichi a fost reprezentantul Patriarhiei în cadrul Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlament. 

Patriarhia neagă că e omul său

Patriarhia a spus însă că nu și-a propus angajatul la CNCD.

”Biserica Ortodoxă Română nu a făcut şi nu face propuneri de candidaţi pentru nicio funcţie într-o instituţie publică, preotul Ionuţ Mavrichi fiind exclusiv propunerea PMP pentru Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD)”, a precizat Patriarhia Română într-un comunicat de presă. 

„Propunerea de a deveni membru al CNCD a fost una informală, venită din partea mai multor parlamentari creştini aparţinând mai multor partide. Ionuţ Mavrichi este, aşadar, un candidat propus de mai mulţi parlamentari creştin-democraţi şi asumat oficial de PMP”, se mai precizează în comunicatul Patriarhiei. 

Participanți la evenimentul din Parlament ”Micul Dejun cu rugăciune”: Sergiu Nistor, Ioan Aurel Pop, Marcel Ciolacu, Titus Corlățean, Stelian Tofană, Ionuț Mavrichi și Ludovic Orban (de la stânga la dreapta). Foto: Newsweek

”Homosexualitatea este un păcat”

Ionuț Mavrichi a susținut de-a lungul timpului o serie de poziții homofobe în spațiul public. 

În aprilie 2013, CNCD s-a autosesizat în cazul senatorului Puiu Haşotti, care făcuse un comentariu homofob. 

Eu nu am absolut nimic să le reproșez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă.

Senatorul Puiu Hașotti:

În cele din urmă, Colegiul Director din cadrul CNCD a decis că declarația senatorului se înscrie în limitele libertății de exprimare și nu l-a sancționat. A atras însă atenția că instituția ”condamnă public astfel de declarații considerându-le ca fiind homofobe”.

Drept răspuns, mai multe persoane, printre care și Ionuț Mavrichi, dar și Adrian Năstase, au semnat o scrisoare publică adresată CNCD numită ”Autodenunț”, prin care se solidarizau cu senatorul Haşotti.

”De asemenea, ne exprimăm convingerea că homosexualitatea nu este o stare de normalitate, ci o boală spirituală, unul dintre păcatele care vatămă cel mai mult structura interioară a omului. O facem pentru solidarizare cu domnul senator Puiu Hașotti, care a fost de curând în atenția Consiliului”, se preciza în scrisoarea deschisă.

Semnatarii își exprimau solidaritatea și cu academicianul Sorin Dumitrescu, împotriva căruia fusese depusă o petiție la CNCD, după ce acesta scrisese un articol intitulat ”Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! ”

Mavrichi a fost implicat și în susținerea referendumului pentru redefinirea definiției familiei. Consilierul patriarhal, candidat acum la CNCD, a distribuit zeci de titluri cu caracter homofob.

  • Acestea vorbesc de pericolul ca homosexualii să adopte copii în viitor;
  • Despre ”noua ordine mondială LGBT”, ”propaganda LGBT” în școli
  • Unele articole fac referire la pedofilie în contextul homosexualității. Se sugerează, indirect, că homosexualii ar fi și pedofili.
Postare făcută de Ionuț Mavrichi
Postare făcută de Ionuț Mavrichi
Postare făcută de Ionuț Mavrichi
Postare făcută de Ionuț Mavrichi
Postare făcută de Ionuț Mavrichi
Postare făcută de Ionuț Mavrichi

În 2018, 13 petiții primite de către CNCD au fost legate de discriminarea pe motive de orientare sexuală. În 2017 au fost 17 astfel de petiții.

Libertatea a stat de vorbă cu teologul Ionuț Mavrichi care ar urma, din momentul alegerii, să nu apere interesele instituției care l-a propus (PMP) sau unde lucrează (BOR), ci, conform legii, pe cele ale interesului public în sensul nediscriminări.

”Nu am poziție diferită față de a Patriarhiei. Nu e nimic în plus de declarat”

– Bună ziua, domnule Mavrichi. Vă sun în legătură cu candidatura dumneavoastră la CNCD. Cum ați luat decizia de a candida?

– Este o propunere, și tot ce s-a spus în presă, inclusiv Patriarhia a dat o declarație. Nu am nimic de adăugat.

– Dar dumneavoastră nu ați declarat nimic. Nu?

– Există o poziție a Patriarhiei. Nu am poziție diferită față de a Patriarhiei. Nu e nimic în plus de declarat. Mulțumesc.

– Ați primit dezlegare de la Patriarhie?

– Poziția Patriarhiei a fost exprimată, nu există alte detalii, mai mult decât cele comunicate deja.

– De ce nu doriți să comentați? E o candidatură pentru o poziție publică în care veți apăra interesul public, nu poziția Patriarhiei.

– Asta este interpretarea dumneavoastră că nu doresc să comentez. Există tot ce a fost comunicat, este public.

– Bun. Atunci o chestie despre care Patriarhia nu a comunicat nimic. Ați avut multe postări anti-LGBT, în care echivalați homosexualitatea cu pedofilie. Cum comentați aceste postări?

– Aș vrea să faceți referire exactă. Permiteți-mi să vă ofer o adresă de e-mail.

Nu am primit răspunsuri la întrebările adresate pe e-mail consilierului patriarhal până la momentul publicării articolului.

Politizarea instituției

După depunerea dosarelor până pe 18 iunie, cei 19 candidați, printre care și Mavrichi, vor fi audiați în cadrul a șase comisii reunite din Parlament, iar apoi în plen. 

”Numirea membrilor Colegiului Director de către Parlament ar fi trebuit să funcționeze ca un garant al independenței instituționale, dar în practică, s-a dovedit a fi un obstacol”, arată un raport despre România pe tema nediscriminarii, comandat de către Direcția generală Justiție și Consumatori din cadrul Comisiei Europene și realizat de către Romanița Iordache, avocat specializat pe drepturile omului. 

”Politizarea Colegiului director este vizibilă în mai multe domenii: decizii controversate în cazuri care implică politicieni; (…); o scădere a numărului de hotărâri luate de CNCD, care au fost confirmate ulterior de instanțe”, se mai precizează în raport. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News