Un cititor Libertatea susține că de săptămâna trecută s-a descoperit un focar la Biserica Ortodoxă Mehala din Timișoara, unde patru din cinci preoți s-ar fi infectat cu coronavirus. Acesta susținea că i-a văzut pe unii dintre slujitorii bisericii circulând fără mască în preajma lăcașului de cult, însă atât autoritățile, cât și biserica au dat asigurări că cei doi preoți pozitivi și cei care au intrat în contact cu ei sunt izolați.
Sesizarea omului a ajuns atât la primărie, cât și la DSP, dar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică infirmă un focar la biserica din Mehala. Se consideră focar doar dacă sunt trei persoane infectate și au legătură epidemiologică între ele. Conform reprezentanților bisericii, doar doi preoți sunt pozitivi, iar alți doi sunt în izolare.
“Preotul paroh din Mehala este pozitiv, cu încă un preot slujitor, pozitiv și el. De lunea trecută nu au mai fost la biserică, nu au mai slujit, în biserică mai sunt doi preoți, care au intrat în izolare. Nici ei, nici angajații nu au probleme, nu sunt pozitivi. Slujbele sunt oficiate de alți preoți din oraș, prin rotație. Biserica a fost dezinfectată de două ori săptămâna trecută, nu este declarat focar de infecție”, ne-a declarat Ionel Popescu, purtător de cuvânt la Arhiepiscopia Timișoarei.
Cei doi slujitori bisericești au avut simptome lunea trecută și de atunci nu au mai mers la biserică, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoarei. Rezultatele testelor au venit miercuri și joi.
Sesizările cititorului Libertatea au ajuns atât la Primăria Timișoara, cât și la DSP Timiș, duminică seară. Reprezentanții primăriei au trimis plângerea mai departe către Direcția de Sănătate Publică.
“Am luat notă de cele sesizate, vom analiza și vom acționa în consecință”, ne-au transmis cei de la DSP Timiș, care îi roagă pe oameni să sune la TelVerde în cazul în care au de reclamat situații în care nu se respectă legislația în pandemie. Linia la care pot fi sesizate cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară este TelVerde 0800 800 165.
Ziarul Libertatea a luat legătura și cu Inspectoratul Județean de Poliție Timiș. Oamenii legii susțin că se fac controale și în biserici și că s-au făcut inclusiv în weekend, dar nu s-au constatat nereguli.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro