În această situație disperată sunt preoţii cu copii, cu soţii în şomaj tehnic sau fără serviciu, relatează publicația Ziarul de Iași. Mitropolia lucrează în aceste zile la o evidenţă a acestor cazuri, ce va fi finalizată luni. Cifrele adunate până acum arată că ar fi vorba despre trei sau chiar patru sute de preoţi din Eparhia Iaşilor, judeţul Iaşi, dar şi din Botoşani şi Neamţ, aflaţi în situaţii delicate, arată sursa citată.

Mitropolia analizează în special situația acelor familii unde nu există nici un fel de venit – preotul nu mai are venituri de la biserică, preoteasa nu lucrează şi mai sunt şi doi-trei copii.

În Eparhie sunt înregistrați circa
1.200 de preoți.

„În Eparhie, în general, în toate judeţele – Iaşi, Botoşani şi Neamţ – este o situaţie delicată fiindcă bisericile nu mai au nici un fel de venit, iar donaţiile care veneau înainte s-au rărit foarte mult şi ele, astfel că avem preoţi în situaţii complicate“, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Cât câștigă un preot din Moldova

Reprezentantul BOR a explicat și ce
venituri au preoții.

Fiecare preot primeşte, ca salariu lunar, o contribuţie de la stat corelată cu diferite vechimi şi funcţii din învăţământul preuniversitar. Din acești bani se scad taxele pe muncă, impozit, contribuţiile la pensii şi la asigurările de sănătate, iar un preot rămâne, în mână, din salariu cu aproximativ 500 de lei, a explicat Constantin Sturzu.

Diferenţa până la salariul integral
şi-o completează un preot din contribuţiile din parohie şi din
vânzările făcute în cadrul bisericii, cum ar fi lumânările.

„Lumânările vin cu un preţ din
fabrică, parohia cumpără prin Protopopiat, şi au voie să îşi
pună un adaos, şi de acolo le rămâneau bani ca să plătească
utilităţile şi din diferenţă să completeze la salariu sau la
donaţiile pentru cheltuielile parohiei. Facturile la utilităţi au
mai scăzut în ultima vreme, pentru că accesul credincioşilor este
interzis, şi unele biserici stau mai mult închise, dar tot au fost
încălzite când s-au ţinut slujbele, spre exemplu“, a explicat
pr. Constantin Sturzu.

Totuși, există fondul „Păstorul
cel bun“, iar Biserica ajută preoții cu situații dificile, de
aproape 13 ani, astfel că sume de acolo a putea fi deblocate și
acum.

„Este un ajutor care se dă în
special familiilor preoţeşti cu mulţi copii şi familiilor unde
venitul pe membru de familie e sub o anumită limită“, a explicat
pr. Constantin Sturzu.

Urmărește-ne pe Google News