In orase din toata tara, preotii – ortodocsi, catolici sau care apartin cultelor recunoscute in Romania – s-au avantat in lupta cu moartea alba ‘inarmati doar cu credinta in Dumnezeu. Tin slujbe specifice, adaptate vremurilor, spun rugaciuni care includ patimile, care vorbesc despre dependentele ce rup echilibrul vietii normale.
Ideea cooptarii, in premiera in Romania, a preotilor in lupta antidrog s-a nascut atunci cand specialistii de la Agentia Nationala Antidrog au realizat dimensiunile acestui flagel. ‘Fetele bisericesti au facut cursuri la Amara cu specialistii nostri, au invatat ce sunt drogurile si chiar sa le deosebeasca intre ele. Au fost instruiti sa recunoasca o stare de sevraj produsa de canabis de una produsa de heroina, de exemplu, ne-a declarat Cristina Cotarcea, coordonator relatii culte in cadrul Agentiei Nationale Antidrog.
Au invatat despre „moartea alba”
Pe preotul Iulian Scarlat l-am gasit la Centrul de Evaluare si Tratament pentru Tratarea Dependentelor pentru Tineri ‘Sfantul Stelian, din Capitala, acolo unde, de mai bine de patru ani, este alaturi de cei care isi irosesc viata de calvar, intre doua injectari. ‘Am facut cursuri cu specialistii antidrog si acum cunosc cam toate felurile de stupefiante. Fiecare sedinta incepe si se termina cu o rugaciune. Unii au vandut tot, altii s-au apucat de furat sau de cersit pentru doza ucigasa. Ca sa ii indepartez de viciul asta, le dau chiar si teme pentru acasa. Sa picteze, sa scrie, unora chiar sa traduca brosuri care vorbesc despre ravagiile pe care drogurile le fac in sufletul si trupul unui om. In anii astia, cred ca rugile mele au fost auzite de sute, poate chiar de mii de toxicomani, dezvaluie Iulian, unul dintre preotii antidrog.
Un alt slujitor al lui Dumnezeu, preotul Nicolae Feraru a stat, in ultimii ani, aproape de sufletele ratacite ale celor cazuti in patima bauturii. Tot un fel de drog, dar legal. Zeci, poate sute de alcoolici s-au spovedit la el si i-au cerut ajutorul.
„Ii caut pana si prin carciumi”
‘Din 2003, lucrez cu alcoolici. Ne intalnim nu numai cu bietii oameni pe care bautura i-a dus la pierzanie, ci si cu familiile lor. Pe ei incercam sa ii scapam de acest blestem, iar pe sotii le invatam cum sa se poarte cu un barbat alcoolic pentru a putea trece peste anumite momente. Trebuie sa isi elibereze mintea si trupul de pacatul in care au cazut pentru ca ceea ce nu e cu putinta la om e cu putinta la Dumnezeu. Le citesc acatistul potirului nesecat, rugaciuni de boala, de sanatate, de vreme de primejdie. Zilnic, eu merg la ei acasa sau ii caut prin carciumi. Pe multi am reusit sa ii fac sa lase paharul pe care nu l-au mai atins chiar de ani buni, povesteste parintele Nicolae.
In Bucuresti, 24.000 de dependenti de heroina
Un studiu al Agentiei Nationale Antidrog a scos in evidenta un fapt mai mult decat ingrijorator. La nivelul anilor 2005-2006, numai in Bucuresti, oras in care heroina detine suprematia intr-un top al consumului de stupefiante, numarul estimat de consumatori de heroina injectabila era de aproximativ 24.000, numar aflat in continua crestere.
Acestora li se adauga alti 2.402 puscariasi, aflati in detentie in toata tara, declarati ca fiind toxicomani ce prefera in proportie covarsitoare heroina si cocaina. Fireste, in realitate, numarul drogatilor este cu mult mai mare, avand in vedere si existenta consumatorilor de canabis, cocaina, ecstasy, amfetamine sau LSD care nu au fost inclusi in rezultatele studiului.