Astfel, Sfântul Sinod al BOR a hotărât că preoţii trebuie să fie neutri în timpul campaniei electorale şi pot candida doar dacă au aprobare de la superiorii lor, adică de la episcopul locului.

Totuși, slujitorii altarelor pot candida doar pentru funcţia de consilier local şi consilier judeţean, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Reprezentantii Patriarhiei au anunțat că Sfântul Sinod nu susţine vreun partid politic sau vreo ideologie politică, însă îndeamnă pe toţi cetăţenii să-i aleagă pe acei candidaţi care arată credinţă în Dumnezeu şi responsabilitate faţă de comunitate.

”Clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi,”se aratî în decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 
 

Urmărește-ne pe Google News