Mihai Cobziuc este paroh la biserica din Dărmănești, Suceava și, împreună cu enoriașii săi, a plecat către Vama Sculeni de cum au văzut că valurile de refugiați încep să curgă. S-au mobilizat și alți preoți vorbitori de ucraineană din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Au mers cu toții să-i întâmpine pe oamenii care fug de război. Îi dirijează spre cazare sau îi ajută cu transporturi organizate.
„Sunt aici în prima linie, traduc puțin pentru cei care nu au pe cineva să-i aștepte, care întreabă de cazare sau mâncare. Sunt alături de mine și mai mulți preoți de la Mănăstirea Putna, ajutăm cum putem, încercăm să fluidizăm, sunt foarte, foarte mulți oameni”, a spus preotul Cobziuc pentru Libertatea.
„Trec mamele plângând cu copii în brațe”
În urmă cu aproape jumătate de secol treceau aceeași graniță dinspre Ucraina părinții preotului Cobziuc. S-au stabilit în zona Sucevei. Așa a învățat el de mic ucraineană, în paralel cu româna, iar mai apoi a plecat la studii de Teologie la Kiev, unde a primit o bursă de studii completă, și și-a obținut licența.
Asta l-a apropiat, spune preotul, și mai tare de enoriașii săi din Dărmănești, fiindcă sunt mulți etnici ucraineni acolo pe care i-a adus mai aproape de biserică.
Preotul a stat toată ziua de vineri, de dimineața devreme, în buza frontierei, „în prima linie a refugiaților”, cum spune. A început ca translator, explicându-le celor care nu știau unde au ajuns cum pot merge mai departe, și oferind ajutor celor care cereau.
„Le dăm hrană, apă, îi monitorizăm să vedem dacă au unde merge. Sunt oameni care nu știu să vorbească altă limbă, în general femei cu copii, fiindcă bărbaților ucraineni nu li se mai permite să treacă granița, vin doar cei care au dublă cetățenie. E o imagine foarte tristă, trec mamele plângând cu copii în brațe”, a spus preotul.
„Credeau că va trece, cumva, pericolul”
Oamenii îi spun preotului că în Ucraina situația e mai critică decât vedem la televizor. „Nu se așteptau la așa ceva, să fie bombardați de ruși. Credeau că o să treacă cumva pericolul, că o să fie o sperietură și lucrurile vor ajunge la normal”, spune bărbatul. În mintea oamenilor a crescut, cu fiecare bubuitură, temea că blocul, casa, le pot fi aruncate în aer.
Majoritatea celor cu care a vorbit preotul vin din regiunile apropiate de graniță, din preajma Cernăuțiului sau dinspre Ivano-Frankivsk. Foarte mulți, spune preotul, nu vor să rămână în România, vor doar să tranziteze, să meargă în Occident, în țările unde îi așteaptă rudele. O parte se opresc la rudele din România. Dar toți care vin momentan au pașapoarte și toate actele corespunzătoare, nu cer statut de refugiat.
Nu e vorba de oameni care să fugă direct din calea armatei fără să fi apucat să treacă pe acasă.
Mihai Cobziuc, preot:
„Nu am văzut niciodată atât de multă suferință”
Preotul a fost profund mișcat de convoiul de tristețe la care a fost spectator în aceste zile. „Niciodată în viața mea nu am văzut o tragedie atât de mare și atât de multă suferință. Doar ce îmi povestea bunica că a văzut în războaie, când erau foarte multe lipsuri. Nu m-am gândit la așa ceva, este fără precedent pentru mine și cred că și pentru toți cei contemporani cu mine”, crede Mihai Cobziuc.
Pe fundal, în timp ce vorbim, se aud mai multe voci în ucraineană care spun într-o variantă rapidă și ușor stâlcită „dopomohty”. „Ajutor”, în română. Un lucru observat și de preot: oamenii cer ajutorul, însă au și o reținere chiar față de voluntari. „Ne apropiem încet de ei, le spunem: «Bine ați venit, lăsați-ne să vă ajutăm!»”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro