„Acesta a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetării și între timp vom continua cercetarea să vedem exact cum s-au întâmplat lucrurile, pentru că dânsul are anumite argumente, are viziunea lui și este firesc să ținem cont și de ea. Nu a admis în niciun caz adulterul”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În fața Corpului de inspecție bisericească, pr. Flavian Duduman a negat că și-a înșelat fosta soție și că a bătut-o. Surse care au participat la ședința respectivă au declarat pentru Libertatea că preotul ar fi acuzat-o, la rândul său, pe femeie că a căutat să îi însceneze mai multe dintre faptele reproșate.
El a argumentat că în cei trei ani cât au fost căsătoriți ea s-a distanțat mult de el, l-a urmărit în multe ocazii, și a acuzat-o că a vrut să îi facă intenționat rău prin plângerile făcute după ce divorțul care fusese deja semnat. Potrivit acelorași surse, preotul Flavian Duduman a susținut și că a semnat divorțul, punându-și astfel în pericol calitatea de preoție, în urma unor insistențe foarte mari ale soției, fiindcă el nu ar fi dorit să divorțeze.
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu au dorit să ofere mai multe informații despre caz până la finalizarea anchetei.
„Este o procedură de acum, se vor aduna toate dovezile, declarațiile tuturor, vin și sărbătorile, probabil va rămâne pe anul viitor o decizie. Concret este că în momentul acesta este oprit de la slujirea celor sfinte, este în cercetare și apoi urmează judecata Consistoriului Eparhial. Înțeleg că nu mai este posibilă împăcarea părților, noi recomandăm mereu în situații ca aceasta împăcarea, pentru că oamenii se pot căsători din nou civil, cununie religioasă rămâne valabilă. Dar este puțin probabil ca să vorbim aici de o împăcare”, a declarat pentru Libertatea pr. Constantin Sturzu.
Decizia pe care o va da Consistoriul Eparhial va putea fi contestată de către preot o singură dată, apoi ea va rămâne definitivă. Oficiali ai Mitropoliei au explicat că, dacă Flavian Duduman va fi decăzut din treaptă, va fi foarte greu să își recapete dreptul de a sluji și, cel mai probabil, se va retrage din viața bisericii.
Citește și:
Interviu cu omul care își reproșează accidentarea Cristinei Neagu: „Tehnologic, mă simt vinovat!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro