Conform preotului Calistrat Chifan, șeful DSU confundă abuzul cu anumite restricții, după ce Raed Arafat a anunțat, luni seară, că sunt interzise pelerinajele în alte localități, în contextul pandemiei de COVID-19.

”Domnul Arafat se poartă că Zeus, că Nostradamus, doar că dumnealui confundă abuzul cu anumite restricții, își asumă această putere peste Sinodul BOR, peste poziția Patriarhului Daniel, care nu a fost consultat. Nu pot să-ți bați joc de sufletul român. Trebuie să arăți un pic de respect față de popor”, a declarat părintele Calistrat Chifan la Antena 3.

”Nu mă interesează de restaurante, că acolo merge cine are bani, dar la biserică vine orice sărac. Ne putem infecta la biserica, dar în spațiile de vot de ce nu ne-am putut infectă până când edilii nu și-au luat scaunele moi? Eu sunt de acord cu hotărârile, dar nu cu abuzurile. Și de Crăciun vor spune că COVID-ul este ortodox și vine la Biserică”a adăugat clericul, citat de B1 TV.

În luna aprilie, Ordonanța Militară nr. 3 spunea că nimeni nu are voie să se deplaseze la biserică în noaptea de Înviere sau de Paște, însă preotul Calistrat Chifan i-a îndemnat pe credincioși să vină la slujbă.

Urmărește-ne pe Google News