Adus de către un jandarm cu mandat la Tribunalul Vaslui, preotul Mihai Ionuț Ursac nu a recunoscut în fața magistraților că ar fi protagonistul din filmul pornografic cu care fostul episcop de Huși Corneliu Onilă ar fi întreținut relații sexuale intime.

În fapt, Ursac, ultimul martor din dosar care s-a prezentat în fața judecătorilor fără avocat, spune că nici măcar nu ar exista acele înregistrări.

”Martorul a spus că nu există înregistrări cu el pentru că nu ar avea cum să existe. Când l-am întrebat detalii, nu s-a referit la nimic concret, nu-și amintește, nu reține. Totul este, cumva, în ceață. O să vedem cum vom demonta apărările făcute de către partea vătămată care, din punctul nostru de vedere, nu sunt apărări reale șantajului. Nu există șantaj, ci doar dorința lui (n.red – fostul episcop de Huși Corneliu Onilă) de a dispărea niște imagini care sunt reale”, a declarat Oana Iovu, avocatul unuia dintre cei trei preoți acuzați de șantaj asupra fostului episcop Onilă.

Preotul Ionuț Ursac a fostul ultimul martor audiat, în ședință secretă, în dosarul celor trei preoți din județul Vaslui judecați pentru fapte de corupție.

”Ce a rezultat din administrarea probei testimoniale, nu pot să vă spun pentru că procesul este nepublic. Astăzi (n.red – luni), am formulat noi apărarea, cereri de probatorii, iar instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererile puse în contradictoriu a tuturor părților. Am contestat inclusiv acele înregistrări din mediul ambiental care au fost depuse la dosarul cauzei și care au conturat, oarecum, acuzația pe această infracțiune de șantaj. Acum așteptăm să vedem cum se va pronunța instanța de judecată și continuăm cercetarea judecătorească pe administrarea probatoriului supus discuțiilor în baza cererilor formulate de apărare”, a precizat Ionel Nichita, un alt avocat al apărării.

Pentru următoarele termene, avocații apărării au solicitat atât proba testimonială cu audierea unor martori rezultați din declarațiile celorlalte părți din proces cât și proba științifică, cea a autenticității înregistrărilor din presupusul filmuleț porno cu fostul episcop de Huși Corneliu Onilă.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare

 
 

Urmărește-ne pe Google News